O carte excepțională și un adevărat imn închinat apei! Autor, doctorul în educație fizică Adrian Gagea!

Pentru că încă ne aflăm în luna cadourilor, Editura Aletheia și Bistrițeanul.ro oferă unui pasionat de natură și aventuri pescărești – o carte excepțională: „Dor de ducă la… pescuit”, cu autograful autorului Adrian Gagea. Se pare că Sfântul Petru (patronul pescarilor) ar fi spus că zilele de pescuit nu se scad din cele de viață, ci se adună!

În prefața volumului „Dor de ducă la… pescuit”, autorul, profesorul universitar Adrian Gagea, remarca faptul că Sfântul Petru însuși (patronul pescarilor) ar fi spus la un moment dat că zilele de pescuit nu se scad din cele de viață, ci se adună! Volumul cuprinde pagini memorabile despre uluitoare aventuri pescărești întâmplate în toată lumea dar și întâlniri cu oameni de excepție (cum ar fi Rex Hunt, Jaques Yves Cousteau, Ivan Patzaichin sau Radu Anton Roman).

Când e vorba de știuci mari, adică de știucane, poți să-ți faci câte planuri vrei, tot de ele depinzi. Toată lumea știe că trebuie să fii la locul potrivit, la momentul potrivit, ca pescar să ai momelile potrivite iar ca filosof să crezi că dacă vrei poți… Ei bine, printre altele, apare și o condiție primordială, aceea ca să vrea și… namila de știucă!” scrie Adrian Gagea în volumul „Dor de ducă la… pescuit”.

Nu este ocolită nici tema delicată a soțiilor care își așteaptă soții pescari după câte o partidă de pescuit prelungită: „Orice pescar poate avea probleme în familie dacă nu gestionează diplomatic timpul și treburile familiale comune. Comunicarea este esențială. Poveștile cu peștii cei mari care au scăpat nu ajută la nimic… Ar fi o naivitate impardonabilă ca cineva să creadă că tocmai asta o interesează pe soție, atunci când soțul se întoarce de la o aventură pescărească. Desigur, mă refer la soțiile care nu au motive de niciun fel să fie geloase și care pot fi îngăduitoare cu pasiunile pescărești ale soților, în măsura în care nu se încalcă niște reguli, niște convenții… ”

Cu prilejul lansării acestei cărți la Bistrița, Virgil Rațiu spunea că avem de-a face cu "o carte excepțională, un adevărat imn închinat apei, un volum care conține o serie de aventuri și amintiri despre prieteni – unii dispăruți dintre noi – descriși cu un desăvârșit talent de povestitor, asemănător celui al lui Creangă… Este un poet al apei și al vieții, un eseist desăvârșit și un prozator redutabil”.

Editura Aletheia, Librăriile Aletheia din Bistrița și Bistrițeanul.ro vă oferă această carte – cu autograful autorului – dacă răspundeți la o simplă întrebare: Cine este patronul spiritual al pescarilor? Așteptăm răspunsurile corecte pe adresa redactia@bistriteanul.ro. Câștigătorul volumului va fi anunțat pe 1 ianuarie.

 

Cine este Adrian Gagea

Adrian Gagea s-a născut în 1941 la Câmpulung Moldovenesc.  A absolvit Institutul Politehnic Iași și Institutul de Educație Fizică și Sport București. Este doctor în Educație Fizică, profesor universitar, inginer, cercetător științific al Academiei Române.

În sport a fost prezent în cadrul secției de atletism a Școlii Sportive de Elevi Bistrița și a Asociației Sportive Sănătatea, ca aruncător de greutate. În 20 de ani de activitate sportivă a obținut 18 titluri naționale, peste 100 de prezențe în lotul național, a fost recordman național al probei. A ocupat locul 10 în topul atletic mondial în 1971, finalist la Campionatele Mondiale Universitare (1969), locul 5 la Cupa Europei (1969), locul 3 la Campionatele Internaționale de la Moscova în 1971.

Ioana Bradea / bistriteanul.ro

 | 991 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *