Gloria a învins Dunărea Brăila cu scorul de 27-24 (13-11), la capătul unu joc în care le-a pierdut pe Posavec și Mbengue-Rodriguez, jucând două treimi din partidă fără inter de mână stângă. Fetele lui Pera au intrat determinate în meci, s-au apărat eficient și au adus revanșa, în fața propriilor suporteri, după înfrângerea din Cupa României.
Primul gol a venit mai greoi, Gloria marcând reușita de deschidere abia în minutul 5. Pe fondul unor greșeli tehnice făcute de adversare și a intervenților bune ale Renatei de Arruda, bistrițencele s-au distanțat la două goluri șapte minute mai târziu. Brăilencele însă, în superioritate numerică după cotul în figură aplicat de Bazaliu lui Liscevic, au adus rapid egalarea pe tabelă. La scurt timp după, a venit rândul Gloriei să profite de un om în plus, ca urmare a eliminării lui Kanaval, iar Bistrița s-a distanțat la trei goluri, moment în care antrenorul Jan Lund solicită un time-out. În minutul 20, gazdele o pierd pe Mbengue-Rodriguez, cea care până la accidentare și-a asumat cele mai multe aruncări din tabăra Gloriei. Repriza se termină cu două goluri avantaj pentru bistrițence, deși diferența putea fi ceva mai mare dacă Dahl și Bulatovici reușeau să o învingă pe Trusova din situații de unu la unu, iar pasele primite de Seraficeanu pe contraatac, îi permiteau acesteia pași mai aerisiți spre finalizare.
Gloria începe partea secundă în superioritate, cu atacul în mână și treptat se desprinde de adversar. Niombla etalează un joc de mare clasă, Pristăviță face ambele faze de joc foarte bine, Bulatovic merge ca ceasul în ofensivă, iar Laslo duce greul în apărare și finalizează în momente cheie. Fetele lui Pera se distanțează chiar și la șase goluri și pierd doar pentru câteva momente ritmul jocului, oferind Brăilei deziluzoria speranță a unei potențiale reveniri, întrucât bistrițencele nu cedează prea mult din ecartul creat, iar partida se termină la o diferență de trei goluri.
Gloria demostrează așadar, că Brăila nu e deloc un adversar de temut și deține toate „armele” necesare adjudecării mult așteptatului duel de la Graz. Până la întâlnirea din semifinalele Cupei EHF, bistrițencele mai au de disputat un meci în compania Coronei Brașov, marți, de la ora 16:00.
Gloria: Laslo (6), Niombla (5), Bulatovic (5), Dincă (2), Pristăviță (2), Seraficeanu (2), Mbengue Rodriguez (2), Dahl (1), De Araujo Frossard (1), Posavec (1)

Tiberiu Titieni
mai 2, 2024
Bent Dahl?
mai 2, 2024
De data aceasta căpitanul a dus greul a dat pase superbe !!!!👏Sa dăm cezarului ce merită!!! BRAVO CRISTINA LASZLO!!!
mai 2, 2024
Jan Leslie Petersen este numele complet a antrenorului echipei din Braila (nu bent dahl sau Lunde),va rog corectati ,dupa care puteti sterge mesajele mele . Felicitari ptr articol!