Ciobănică se implică! Vrea să fie primar și spune că va face din sport o prioritate! Ce și cum, într-un interviu cu fostul arbitru!

”Vin din sport, sportul m-a format și m-a făcut ce sunt acum. O să fie toată viața o prioritate pentru mine”, spune Daniel Ciobănică, cel mai recent nume înscris în cursa pentru fotoliul de primar.

A fost fotbalist și arbitru, este căsătorit cu o antrenoare de atletism, fostă mare campioană în acest sport. Împreună au un băiat de 15 ani, care face sport de performanță la o școală de fotbal din Cluj. Deci, avem destule motive să-l credem și să-i ascultăm părerea în acest domeniu, un domeniu sensibil și foarte apreciat de bistrițeni.

Într-o după amiază de vineri, la o masă dintr-un local pe care îl administrează, am stat de vorbă cu reprezentantul ”verzilor” în lupta pentru cea mai importantă funcție administrativă din municipiu. Și l-am întrebat ce va face cu fotbalul, cu handbalul, cu stadionul, cu bazele sportive și cu celelalte sporturi din acest oraș, în cazul în care va ajunge edil șef.

Vom face la fel și cu ceilalți candidați, ca să știm bine, noi, iubitorii de sport, cu cine vom vota în luna iunie.

 

Ai venit la Bistrița în 1997, de la Slatina, pentru niște probe de joc la Gloria Bistrița. Aveai 18 ani, îmi amintesc perfect, am fost primul care am scris atunci despre tine, în ziarul Mesagerul. Cum a fost primul tău contact cu acest oraș?

M-a impresionat Bistrița de când am ajuns prima dată pe aceste meleaguri.  Coborând din tren, am văzut o tablă cu Bistrița Nord. Și mi-am închipuit că Bistrița are mai multe gări. Asta a fost prima reacție vizavi de acest oraș. Apoi am văzut un cazinou, pe partea stângă, vizavi de policlinică, acolo unde era un gard mare, de beton. Am zis, uau, în ce oraș am ajuns.

Mergând spre stadion, pe la 5 și jumătate dimineața, am întâlnit prin centrul vechi o bătrânică ce stătea în geam. Și am întrebat-o: ”Nu vă supărați, în ce parte e stadionul?” Și mi-a zis: ”Oooo, poi aveți de meeers, aveți de meeers, trebuie să treceți printr-un parc și după aceea o să dați de stadion”. Însă am fost surprins că am ajuns foarte repede la stadion, unde am rămas foarte impresionați.

Peste cine ai dat prima dată acolo?

Eram 3 jucători de fotbal de la CSS Slatina, care venisem la Gloria Bistrița în Divizia A. Ne simțeam ca la AC Milan. Paznicul nu ne-a lăsat să intrăm. Ne-am așezat pe o bancă în parc și, la un moment dat, a apărut nea Ghiță Hurloi – Dumnezeu să-l ierte, care ne-a strigat: ”Băi, jjjmecherilor, haideți cu mine!”Ne-a urcat într-o Dacie roșie și ne-a cazat la Hotelul Coroana de aur. Vă dați seama cum ne-am simțit acolo.

Și? Ce s-a întâmplat ulterior?

Eram hotărât să devin un jucător la această echipă, dar nu prea s-a întâmplat așa. Venind dintr-un juniorat cu foarte multe carențe, parcursul meu fotbalistic n-a fost pe măsura visului. Am dat și peste o echipă redutabilă, unde mi-a fost foarte greu să mă impun, cu Câmpeanu, Mironaș, Iftodi, Cioloboc, Titi Voica.

Apoi a intervenit stagiul militar, pe care l-am făcut tot la Bistrița, dar a fost o perioadă în care a pierdut mult din punct de vedere sportiv. Am fost transferat apoi în Liga a treia, la Laminorul Beclena. Făcându-mi o analiză, am pus punct activității mele fotbalistice, la 24 de ani.

Și când te-ai hotărât să rămâi definitiv la Bistrița!

Din prima zi în care am călcat în oraș.Mi-aduc aminte că eram impresionat de curățenie și de foarte multe mașini străine. M-am și văzut trăind aici pentru totdeauna. Apoi m-am căsătorit cu o bistrițeancă, am băut apă din Bistrița cum s-ar spune, și am rămas aici.

Te-ai măritat, mai bine zis…::)) Soția ta, Maria Pântea, e o fostă campioană europeană de atletism, un nume cu mai multă notorietate ca al tău în acel moment. Între timp, poate că lucrurile s-au schimbat, dar să respectăm adevărul istoric…

Da, așa este. Ea

Și cum ai devenit arbitru?

Nu mă puteam rupe chiar de tot de fotbal. Și am început arbitrajul. Am luat-o de jos de tot, din liga a 5-a, considerând că trebuie să urc treaptă cu treaptă. Dar nu mă puteam întreține din arbitraj decât dacă aș fi ajuns la un nivel foarte înalt. Și am decis să lucrez și partea cu arbitrajul să-l fac ca pe un hobby….

Care a fost cel mai important meci pe care l-ai arbitrat?

Un meci foarte important la Satu Mare, de liga a treia. Olimpia Satu Mare cu Liberty Oradea. Un meci pe care l-am dus până la capăt cu bine, dar observatorul mi-a dat cu o sutime sub nota minimă. Nu știu care erau interesele pe atunci, dar era o perioadă foarte delicată a arbitrajului.

De câțiva ani ai pus punct și carierei de arbitru și ai rămas un om de afaceri, pasionat de sport, implicat în viața socială a urbei, activist în partidul verzilor, om om care recent s-a hotărât să candideze la postul de primar. Ce te-a determinat să iei decizia asta?

Eram un simpatizant al partidului iar oamenii de acolo m-au convins să devin și membru. Am devenit și membru, iar apoi am văzut ideologia și valorile pe care le respectă partidul, în special cele legate de muncă, de omenie, de respect față de sine și față de ceilalți. Și aceste valori m-au determinat să cred în acest partid și să candidez la funcția de primar dacă am fost propus pentru așa ceva.

Hai să facem un exercițiu de imaginație. Să zicem că Daniel Ciobănică a devenit primar, că în primul mandat s-a încălzit și că suntem în finalul celui de-al doilea mandat, în anul 2028. Hai să ne imaginăm cum va arăta sportul din Bistrița atunci. Concret, unde va fi echipa de fotbal în al doilea mandat al primarului Ciobănică?

În Liga 1 și participantă în cupele europene

Unde va fi handbalul?

El este la un moment înalt acum. Sper să reușim să rămânem acolo și eventual să mai facem niște performanțe europene.

Cum vezi stadionul?

Îmi imaginez cum intri în parc pe lângă Casa de Cultură și te duci în Pădurea Codrișor, pe lângă terenurile sintetice. Și acolo să fie parcări, alei, piste de bicicliști, spații de promenadă. Și văd stadionul plin, așteptând un meci de fotbal. Un stadion la standardele europene de atunci.

Iar Wonderlandul?

Luând în calcul extinderea Bistriței, wonderlandul va face parte din oraș. Și va fi o bază sportivă fumoasă pentru cei din acea parte de oraș

 

      Ce spune Ciobănică despre susținerea echipei de fotbal

”Din ce m-am informat, cadrul legislativ e de așa natură încât primăria nu poate susține un club privat. Dar, Primăria poate să-i ofere o platformă, cum e stadionul și să se ocupe de tot ce înseamnă gazon, vestiare, curent și celelalte. Acesta este un punct. Apoi cred în găsirea unor măsuri care ar putea să ajute fotbalul. Legislativ, primăria nu poate să ajute un privat, dar un parteneriat public -privat ar putea să facă. Sau există varianta înființării unui club în subordinea primăriei, variantă pe care o consider foarte bună. O să găsim, cu siguranță, o variantă ca să ajutăm echipa de fotbal.”

 

         Despre stadion

”În programul electoral, am prevăzut să aduc stadionul înapoi la Primărie. Am vorbit cu administratorul judiciar și mi-a spus ceva care m-a marcat. Mi-a spus așa: Domnule Ciobănică, eu puteam să pun lacăt pe stadion și să nu las pe nimeni acolo. Dar nu pot să fac asta, pentru că cetățenii nu au unde să facă sport în acest moment. Că mai fac mizerie, că mai strică pe acolo, mergem și mai adunăm. Dar nu îl pot închide, deși așa ar fi trebuit să fac până se găsește un cumpărător.

Deci, omul, e de bună credință. O să găsim o variantă împreună ca să redăm stadionul comunității. Consider că timpul e o resursă foarte importantă astăzi. Și a duce un stadion în afara orașului nu e o variantă bună, ținând cont doar de timpii de deplasare.

Stadionul trebuie să rămână acolo unde e. În 15 minute, ajunge orice cetățean, din orice parte a orașului. Avem nevoie de un studiu pentru partea de structură. Ce se poate salva, rămâne și se îmbunătățește. Ce nu mai prezintă siguranță, se va demola și se va reconstrui altceva. Cu alte cuvinte, militez pentru refacerea stadionului pe locul pe care el se află în acest moment.

           Despre handbal

Sunt în favoarea oricărui sport care se practică în Bistrița. Îmi place că avem niște evenimente sportive de valoare de care se agață cetățeanul sâmbăta și duminica. Mă bucur că avem niște sentimente și niște trăiri alături de echipă. Dacă voi ajunge la Primărie, voi căuta să ajut și eu handbalul alături de Consiliul Județean care se implică foarte bine în acest moment. La fel cum voi face și cu celelalte sporturi.

 

      Despre wonderland și alte baze sportive

O să încerc să măresc traficul în acea zonă. Vreau să o dezvolt. Ce e făcut, e bun făcut. Pârtia s-a făcut în urma unui studiu, nu s-a făcut chiar aiurea. O să mă gândesc să-i dau o utilitate și vara. Putem fructifica 6 zile pe an la capacitate maximă iarna, sau mai mult dacă ne ajută vremea. Și în rest să folosim altcumva locul acela. Pentru bicicliști sau pentru alte sporturi.

O să continuăm investițiile de acolo și o să găsim soluții eficiente. Creearea de baze sportive va fi o prioritate pentru mine. Nu vom demola nimic, vom reface și vom construi altele. Vom transforma Pădurea Codrișor în pădure parc. Cu piste de biciclete, alei pentru atletism, punți peste râu. Baza pădurii să fie ca o arenă sportivă iar malurie râului să fie zone de promenadă.

Un interviu realizat de Adrian Linca

 | 5.405 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

9 Comments

  1. bai, frate, noaptea mintii. avem niste candidati la postul de primar, de te apuca plansul.

    Post a Reply
  2. Draga vasilache, nu ai decat sa plangi pana iti pica drobul de sare in cap, ca sa devi mai destept decat altii si sa pui si tu de o candidatura.

    Post a Reply
    • hai, ca ma bag 🙂

  3. Te asteptam la VERZI. Il cauti pe Marius Balan, dupa care iti numaram euronii si vedem ce iese . OK ?

    Post a Reply
  4. Te asteptam la VERZI. Il cauti pe Marius Balan, dupa care iti numaram neuronii si vedem ce iese . OK ?

    Post a Reply
    • :)) veveritane, mai usor cu jigniri, ca ma tem ca nu prea ai habar cum functioneaza chestiile alea pe care mu le numeri. In rest, esti invitatul meu sa-l votezi pe unul care umbla in trening cu nationala Romaniei pe la 3600m prin Franta, iarna.

  5. Daca ai avea experienta mea ai tacea malc ! Pun pariu , dar mai intai trebuie sa ma cunosti si ca un adevarat barbat sa ma si cauti. Ma gasesti la sediul Verzilor . Te prezinti , imi spui ca esti Vasilache si incepem discutiile sa vedem cam ce ti-ai dori in materie de candidat . te anuntam insa ca nu suntem nici de stanga nici de dreapta. Suntem cei mai curati si curajosi ! Hai pa si multa seriozitate. Asa cu afirmatii d,ale tale nu tine .

    Post a Reply
    • acu’, depinde mult si in ce ai atat de multa experienta, ca s-ar putea ca societatii asteia sa-i fie mai bine fara ea. baiu-i ca ai experienta ta, da’ nu taci 🙂 adevaru-i ca veverite gasesti doar la verde. vin fuga-fuga sol de pace sa te caut, tare ma tem ca-i fi ceva personalitate.
      in fine, o dau si eu spre punerea la indoiala a calitatilor cuiva pe care nu-l cunosc, si nu vreau sa ajung acolo. sanatate!

  6. Vasilache , incepi sa-mi placi ! Sanatate Multa si dupa ce trece Pandemia te astept la VERZI sa ne cunoastem mai bine. Cred ca am avea de castigat impreuna. Esti de-al meu, insistent, curajos si imi place ca reactionezi si nu te lasi. BRAVO !!!

    Post a Reply

Răspunde veveritz Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *