Wonderland-ul primarului Crețu începe la Codrișor. VEZI cum va arăta acesta!

După ani de zile în care a promis investiții majore la ștrand și nu s-a realizat nimic, municipalitatea s-a hotărât, în sfârșit, să investească în ștrandul orașului. Cum anii trec și Wonderand-ul rămâne în continuare doar un tărâm de vis, consilierii locali au în mape, pentru ședința de luna aceasta, un proiect de modernizare a ștrandului Codrișor, scrie astăzi bistriteanul.ro

Ștrandul Codrișor are în componență trei bazine de înot, unul de dimensiuni olimpice, iar alte două de dimensiuni mai mici, destinate copiilor. Complexul a fost dat în folosință în anul 1972, pe actualul amplasament, situat între liziera pădurii Codrișor (Schieferberg) și râul Bistrița.

„În momentul de față cele trei bazine sunt într-o stare avansată de degradare, anual executându-se reparații curente pentru a putea funcționa pe timpul sezonului de vară. De la data punerii în funcțiune și până azi sistemul de alimentare și dezinfecție a rămas același, apa din cele trei bazine nefiind recirculată și filtrată, împrospătarea acesteia fiind realizată prin înlocuirea totală, periodică, săptămânal, a volumului de apă. De asemenea, deversarea apei din bazin se face direct în râul Bistrița. Obiectivul de investiții „Modernizare ștrand municipal, str.Codrișor nr.12” are ca scop modernizarea ștrandului, prin reamenajarea acestuia, refacerea și completarea dotărilor, cu păstrarea celor trei bazine existente și executarea unor lucrări de reabilitare și finisare pentru acestea” explică primarul Crețu.

Municipalitatea spune că cheltuielile cu ștrandul sunt foarte mari și sunt cauzate de consumul mare de apă. La asta se adaugă și disconfortului creat de umplerea și golirea foarte frecventă a bazinelor. 

În aceste condiții, primăria a elaborat deja un proiect de modernizare a complexului, lucrările fiind estimate la 800.000 de lei.

Nu se vor face bazine noi însă cele existente vor fi modernizate pentru creșterea gradului de confort al bistrițenilor care vor să meargă la ștrand dar și pentru a respecta normele igienico-sanitare. Totul se va pune în practică numai dacă consilierii locali vor fi de acord cu acest proiect, la ședința programată peste două zile.

Primăria este dispusă să cheltuie cu aceste lucrări o sumă de 800.000 de lei iar acestea trebuie finalizate în 6 luni de zile. Așadar, probabil că anul viitor bistrițenii vor avea un ștrand modern și… european.

Vezi aici mai multe imagini!

Raluca Nechiti / bistriteanul.ro

 | 522 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *