„Vulturii” zboară la joasă înălțime

– echipa de baschet adusă la Bistrița de Simona Birtaș a pierdut al doilea meci din acest sezon, 85-82 la Cluj, cu „U” Mobitelco II

Vulturii au condus în meciul de la Cluj până în ultimul minut, dar au pierdut pe final la 3 puncte. Oaspeții au început foarte bine partida, iar după primul sfert conduceau cu 23-12. Clujenii au încercat să revină în sfertul doi, pe care l-au și câștigat cu 24-16, apropiindu-se la doar trei puncte.

Echipa a doua a clubului ”U” Mobitelco a reușit să câștige și sfertul trei cu 23-21, făcând ca după trei sferturi tabela să arate doar un punct avans pentru bistrițeni. În ultimul sfert, clujenii au reușit să egaleze la 68, apoi la 78. Cu un minut înainte de final, ”U” Mobitelco II a pre-luat conducerea și a câștigat cu 85-82.

Pentru ”U” Mobitelco II au evoluat și doi dintre baschetbaliștii care joacă și la prima echipă, Chetreanu și Bercean.

Cei mai buni marcatori ai echipei clujene au fost Bercean (23 puncte), Chetreanu (20) și Cenean (12), în timp ce de la Vulturii Bistrița s-a remarcat Darrick Leonard, cu 33 de puncte.

 | 279 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On