Vulturii nu mai vor promovarea

Lipsa banilor a schimbat radical obiectivul echipei de baschet a Bistriței. La numai câteva luni de la venirea la Bistrița, ”vulturii” și-au schimbat obiectivul. Dacă în toamnă se vorbea de promovare, în prezent conducerea echipei a revenit cu picioarele pe pământ, mulțumindu-se ca echipa să evolueze în Divizia B și în sezonul viitor. Astfel, americanii au plecat acasă, în timp ce restul jucătorilor au ales alte echipe din țară. Spectacolul creat de Derrick, Willie și Dean a fost înlocuit de munca întregii echipe, o echipă cu jucători mediocri, cu salarii mult mai mici însă. ”Mergem înainte, nu renunțăm, chiar dacă nu avem bani. Nu mai puteam realiza obiectivul propus la începutul sezonului. Vrem să formăm o echipă însă. Nu vor mai fi individualiști și vedete, va fi o echipă”, a declarat managerul echipei, Simona Birtaș.

Și noul antrenor al echipei, Bogdan Bocănială este realist și recunoaște că nu se poate promova cu această echipă. ”Cu echipa aceasta nu putem promova sub nici o formă, ar mai trebui 3-4 jucători de valoare”, a declarat Bocănială.

Bogdan Bocănială e antrenorul ”vulturilor”

Echipa ”Vulturii” Bistrița are și antrenor din retur. Este vorba de Bogdan Bocănială. Acesta are 28 de ani și a venit de la Cluj pentru a antrena echipa de baschet a Bistriței. Bogdan Bocănială a fost antrenor al echipei feminine ”U” Cluj și apoi a fost antrenor secund al echipei naționale de fete, cu care a reușit calificarea la Campionatul European din Italia. În vara anului 2007 s-a retras din antrenorat, alegând sa colaboreze cu site-ul eurobaschet.com, unde a publicat numeroase articole de profil.

”N-am mai antrenat timp de doi ani de zile. Mi s-a propus să-mi reiau acest job și am hotărât să accept această provocare. Am avut doi ani de pauză, în care am urmărit baschet. În 2008 am fost în Italia la o echipă de liga a doua de fete, unde am urmărit echipa timp de patru luni de zile și am zis că e momentul să revin. Deocamdată nu mi s-a trasat nici un obiectiv. Mi s-a spus să antrenez echipa”, a declarat Bogdan Bocănială.

Willie, exclus din lot

Deși era anunțat la începutul anului ca făcând parte în continuare din echipa ”vulturilor”, fundașul Willie Hall nu va mai juca pentru Bistrița. Motivul este un conflict avut cu noul antrenor, Bogdan Bocănială. ”Cât sunt eu la echipă nu va mai juca Willie. A fost un conflict între noi doi și așa s-a soluționat. Indiferent cine mai insistă, el nu va mai juca aici”, a afirmat Bocănială.

Vulturii au câștigat primul meci acasă

Baschetbaliștii bistrițeni au pierdut la scor de neprezentare primul meci din 2009, aceștia neprezentându-se la partida de la Vendor Odorheiul Secuiesc. ”Vulturii” au câștigat însă primul meci disputat în fața propriilor suporteri, duminică, 25 ianuarie, în fața echipei Timba Timișoara. Deși au avut un început ezitant de meci, mult mai puțin spectaculos decât pe vremea când jucau americanii și cu multe greșeli personale, elevii lui Bocănială și-au revenit după pauza mare, reușind să impună ritmul meciului și să câștige cu scorul de 85-60. Cel mai bun jucător al ”vulturilor” a fost Adrian Tatu.

 | 509 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On