Vulturii, fără adversar

Vulturii Bistrița își continuă seria de victorii la scor, obținute în fața propriilor suporteri. Echipa de baschet s-a impus fără probleme în fața echipei CSU Sibiu II, reușind să câștige cu scorul de 94-48 (37-25). Meciul a părut unul fără miză, gazdele făcând legea pe teren cu o evoluție mult peste sibieni, care s-au dovedit a fi adversari modești.

Meciul dintre Vulturi și CSU Sibiu trebuia să se amâne din cauza faptului că Sala Polivalentă a fost ocupată cu alegerile. De altfel, managerul echipei, Simona Birtaș a și trimis o solicitare în acest sens la Federație. În cele din urmă, s-a ales soluția disputării partidei în Sala ”Dorin Moruțan”, la Liceul cu Program Sportiv. Chiar și așa, meciul s-a desfășurat în condiții de avarie: fără prea mulți spectatori din cauza locurilor puține, dar și fără tabelă de marcaj. Pentru vulturi au evoluat: Dain Swetalla, Darrick Leondar, Bogdan Drăguș, Gabriel Hallai, Ionuț Eftimie, Dan Pui, Adrian Tatu.

 | 271 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On