Vulturii au câștigat cu Sfântu Gheorghe

Vulturii au câștigat cu Sfântu Gheorghe

„Vulturii” Bistrița au reușit a doua victorie din acest retur de campionat. Echipa de baschet a Bistriței a jucat acasă împotriva echipei KK Sfântu Gheorghe. Deși cu numai cinci jucători, „Vulturii” au reușit să se impună fără probleme cu scorul de 88-41 (18-15, 24-13, 23-7, 23-6). Ayinde Avery a fost cel mai bun marcator al Bistriței, cu 37 de puncte. Adrian Tatu a reușit 22 de puncte (3×3), Dan Pui 11 puncte, Mircea Lazăr 10 puncte și Lucian Țibrea 8 puncte. „Am avut probleme de efectiv, m-am speriat că nu vom putea susține acest meci. I-am mobilizat în vestiar înainte de meci și până la urmă a ieșit bine și am reușit să câștigăm” a declarat managerul echipei, Simona Birtaș. Aceasta declară că echipa mai are șanse la turneul final pentru promovarea în prima divizie. „Suntem pe locul 5, dar urmează meciuri ușoare pentru noi. Cred că putem ajunge pe primele două poziții și să participăm la turneul final” a declarat Simona Birtaș.

 | 285 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On