Vrem fotbalul înapoi

Vrem fotbalul înapoi

Pentru cine-a avut ocazia să vadă partida din Spania, dintre Villareal și Atletico Madrid, a fost un super meci. Cu sufletul la gură l-am urmărit, 90 de minute de fotbal total. Ce-i drept și o desfășurare de scor incredibilă. Atletico Madrid a condus cu 2-0 la pauză și s-a văzut egalată și condusă cu 4-2 în numai 20 de minute. Villareal n-a cedat, cum ar face majoritatea echipelor românești, și a continuat să joace, reușind o incredibilă egalare. Fotbal la nivel mare, tehnică, viteză, spectacol. Și lista poate continua cu Palermo Fiorentina 1-3, meci în care Gilardino a dat un gol valabil cu mâna, după o greșeală flagrantă de arbitraj și Mutu a marcat de două ori. Două echipe de nivel mediu în Italia au arătat fotbal. Lăsând la o parte faptul că mai bine îți pui Boom să vezi Italia și Spania decât să optezi pentru GSP TV, rămâne impresia clară că suntem departe de fotbal. România, cu toate milioanele de euro investite în acest sport în ultimii ani, e încă departe de fotbalul mare. Iar impresia că echipele noastre, pe lângă cele din fotbalul mare sunt ca o furnică ce încearcă să se cațere pe un elefant pentru a-l doborî e cât se poate de fundamentată. Suntem săracii care culeg resturile de la masa bogaților. Și ar trebui să ne mulțumim cu ce avem, că poate avem prea mult. Calificări la turnee finale și prezența a două echipe în grupele Ligii Campionilor pare a fi mult prea mult pe lângă nivelul fotbalului autohton, dar mai ales ținând cont de lipsa de constanță a echipelor. Jucătorii noștri, chiar și cei străini, par a fi de la second-hand. Și așa și joacă. Fotbalul înseamnă tehnică, jucători bine-clădiți fizic, tari din punct de vedere mental, consecvență și implicit spectacol. Fotbalul înseamnă marketing, e un spectacol la care lumea vine să aplaude, să se bucure sau să plângă. Fotbalul fără spectatori e zero. Iar microbiștii s-au cizelat, pentru că văd fotbal la toate nivelurile și fac diferența. Publicul vede valoarea unui jucător și își dă seama dacă e adus doar pentru comision și, mai ales, publicul își spune părerea pe site-uri, pe blog-uri, pe stadion sau sunând în direct în emisiuni. Ori, mai nou, microbiștii români își formează instinctul de repulsie pentru fotbalul autohton. S-au săturat de eșecuri, de deziluzii, de acuze, de scandaluri și de aceeași conducători. Gloria, o echipă neinteresantă și pentru televiziuni, pentru rating, pentru traficul de pe internet, pentru suporteri, pentru bistrițeni. De ce? E simplu. Pentru că nu joacă fotbal. Într-o țară în care fotbalul e la nivel foarte scăzut, Gloria e pe ultimele poziții. Pe bună dreptate, pentru că nu joacă nimic. Și oricât ai încerca, nu prea poți păcăli fotbalul. Vă amintiți de când n-ați mai văzut un dribling, o fază spectaculoasă, care să vă trezească vreun sentiment, la echipa lui Sabău? Păi chiar așa, nici un dribling nu merităm de 20 de miliarde? Nici măcar un pic de fotbal? Nu vă e un pic așa, dor de Moga, de Voica, de Mironaș, de Maier sau de Sănmărtean? Mie da, deși aveam doar câțiva ani pe atunci și nu prea înțelegeam fenomenul. Ei zic că e și vina noastră, a celor care nu susținem echipa, a celor care „scriem de rău” și a celor care vrem „destabilizarea echipei”. Tot ei zic că ar trebui să fim suport moral pentru acest club. Conducerea Gloriei, care plânge pe la televizor și cerșește înțelegere, uită însă un lucru e cert: Gloria e un club privat, nu un azil de bătrâni care așteaptă o farfurie de mâncare sau o vorbă bună. Și, conform regulilor capitalismului, ar trebui să învețe întâi să-și vândă marfa. Din păcate pentru ei, marfa e de proastă calitate și cumpărătorii aleg altceva.

P.S. Apropo, Sănmărtean e liber de contract.

 | 183 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On