Pe Titi Voica îl cunosc de 30 de ani. Ne întâlneam pe „liceu”, la fotbal. Dacă aveai norocul să te aleagă în echipa lui, două zile nu mai încăpeai în teniși de mândru ce erai. În școala generală era un fel de zeu al fotbalului pentru copiii din preajma lui. Cocoțați pe gardul din spatele porții, eu și prietenii mei din Decebal savuram fiecare mișcare, fiecare gest, din timpul antrenamentelor pe care le făcea cu tatăl și cu fratele său, Adi. Avea ghete adevărate de fotbal, artexuri, jambiere de la Gloria, tricouri de meci și mișcări de fotbalist, ca alea de la televizor. Mai târziu a început să cocheteze cu loturile naționale, de juniori, de tineret. Îi căutam numele în „Sportul”, ziar din care nu ratam nici un număr. Pe liceu îl vedeam tot mai rar. Deja cocheta cu Steaua. Venea la ștrand cu tricoul acela roșu al Stelei, cu sigla Ford pe piept. Ne uitam ca la mașini străine după el. A trecut pe la ”U” Cluj, pe la FC Olt și apoi a ajuns să joace în sfârșit meci de meci la Gloria. Era idolul tribunelor, îl admiram în fiecare duminică. Nu era foarte tehnic, dar era ambițios, un luptător adevărat. Legendele nu s-au lăsat așteptate. Ba că l-a înghesuit pe Cârstea într-un colț, ba că i-a rupt unei handbaliste maxilarul, ba că a plesnit nu știu ce interlop. Adoram legendele cu Titi Voica, le povesteam prietenilor când mă dădeam mare că-l cunosc.
Au trecut anii și Titi e antrenor și jucător la Cetate. Are același farmec de personaj iubit în cartier, nu și-a pierdut încă fanii. Chibiții îi spun „regele” și încă mai savurează legendele din jurul lui. Pentru mine a rămas același idol din copilărie și mă bucur de fiecare dată cu naivitate când îl văd în iarbă, chiar dacă nu mai poate face cu mingea ce făcea pe vremuri.
Am crescut cu Titi Voica, cu Gumi, cu Didi, cu Danezu sau cu Cristi Ivan, cu Rosi, Tanca sau cu Nela, cu antrenori ca Voica și Șomfelean, ca Someșan, Barta sau Hurloi. Și mulți alții. Pentru mine ei reprezintă fotbalul bistrițean și cu greu mă pot gândi că Sabău sau Azevedo ar putea vreodată să-mi trezească vreun sentiment asemănător, să-mi dea vreodată un fior pe șira spinării. Din contră, o să-i urăsc din răsputeri dacă o să ducă de râpă echipa mea de suflet.
Ultimele comentarii