Vina tinerilor fotbaliști bistrițeni

 

Clubul Gloria are o parte mare din vină, că nu a promovat în ultima vreme mai mulți juniori la echipa mare, că joacă unii care n-ar merita, că juniorii și jucătorii de la echipa a doua nu sunt primesc șanse să joace. Talentele bistrițene și mai ales părinții lor se plâng foarte des, pe la colțuri, pe față sau chiar în presă că nu primesc tocmai tratamentul potrivit și într-o oarecare măsură au dreptate. De cealaltă parte, oficialii Gloriei au de fiecare dată argumente, mai mult sau mai puțin plauzibile.

Adevărul e, ca de obicei, undeva la mijloc însă și marile talente ale Gloriei au o mare parte din vină că n-au ajuns în fotbalul mare. Echipa a doua, de exemplu, formată din juniori, jucători care au terminat junioratul recent și câțiva care nu prind echipa mare, are rezultate slabe spre foarte slabe în ultima perioadă. O fi vina antrenorilor, a conducerii că a avut probleme financiare, a asteniei de primăvară, dar e și vina jucătorilor. Ei ar trebui să înțeleagă că, dacă vrei să fii fotbalist, trebuie să demonstrezi că poți și, în primul rând, că vrei. Dacă ești tânăr, talentat și ambițios, mănânci gazonul într-un meci de Liga a III-a, în fața unor echipe formate din fotbaliști trecuți de mult de apogeul carierei. Dacă ești măcar puțin fotbalist, arat-o măcar în Liga a III-a, indiferent dacă ai luat sau nu banii, indiferent cine e antrenor.

Dorel Zegrean a demonstrat la timpul lui că e fotbalist, Remus Vlad la fel, a făcut-o cu vârf și îndesat și ca antrenor. Cei doi ar trebui să fie cel mai puțin interesați de a obține o victorie cu o echipă dintr-un eșalon inferior, deci scuza cu vina antrenorilor pentru rezultate nu prea ține. În loc să amenințe că nu mai joacă dacă nu-și primesc banii, marile speranțe ale Gloriei ar trebui să amenințe mai mult poarta adversă în meciuri, să dea goluri, să facă spectacol. Orice altă atitudine e doar din cauza frustrării și a neputinței. Iar răzvrătirile îi fac să pară ca Robin Hood, varianta comică și fără arc.

Augustin Danci

 | 720 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *