Bistrița va avea pentru prima dată o echipă de handbal feminin în prima ligă! CSM a terminat la egalitate partida cu cu Cetate Deva, scor 18-18 și a promovat în prima ligă!
Susținută, la Hațeg, de un număr important de bistrițeni, printre care s-a aflat și președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, dar și directorul CSM Adrian Moldovan, echipa bistrițeană a smuls un egal pe final de partidă, rezultat suficient pentru a obține promovarea, matematic, cu o etapă înainte de final.
Într-o atmosferă incendiară produsă de cele două galerii, CSM Bistrița a început foarte bine meciul și, după 10 minute a condus cu 5-3 pe tabelă. Dar gazdele au revenit în joc, au egalat și au preluat conducerea. Ale noastre nu s-au mai regăsit, au ratat mult și doar portărițele Cetățeanu și Caragea au menținut o diferență rezonabilă față de adversare.
La pauză, CSM Bistrița a fost condusă cu 12-8, după o primă repriză mult mai grea decât părea la început. Handbalistele noastre au jucat foarte slab pe faza de atac și nici jocul pe extreme nu a mai funcționat ca altădată. Au simțit asta și cele două arbitre, care au plusat pentru gazde și le-au eliminat ușor pe Geta Vârtic și Laura Oltean, în finalul reprizei.
Dar jucătoarele antrenate de Horațiu Pașca și Radu Moldovan și-au mai revenit după pauză, deși diferența a crescut la un moment dat până la 5 goluri în favoarea hunedorencelor. Într-o puternică răbufnire de orgoliu, bistrițencele au strâns rândurile pe final, s-au apărat mai bine și au reușit să înscrie de două ori, într-un moment important, prin Andrada Maior Pașca și Andriță.
Finalul e nebun, Andrada ne duce de la agonie la extaz. Ratează și apoi înscrie, iar echipa noastră se apropie la un singur gol cu două minute înainte de final.
Golul egalării vine din brațul unei jucătoare care a fost decisivă și în meciul tur, Andriță. Se termină 18-18 și hora bucuriei e a noastră. După 10 ani de la ultima promovare a echipei maculine și pentru prima dată în istorie la handbal feminin, Bistrița va avea o echipă în prima ligă. Indiferent de rezultatul din ultima etapă, pe care CSM o joacă acasă, cu Național Brașov.
CSM Bistrița: Cetățeanu, Caragea, Vârtic, Oltean (3), S.Szabo , Zegrean, Vezentan (1), Maior Pașca (4), Cârstea (1), R. Tamaș, Bărbos, Andriță (4), Chirilă (1), Paraschiv (2), Ciunt, Dorhoi (2)
Vezi finalul jocului de la Deva:
Ultimele comentarii