FC Bistrița încheie anul cu un punct obținut la Năsăud, exact cât îi trebuia ca să intre în vacanță de pe locul 1. Un punct obținut însă cu mult noroc, într-o restanță din etapa 1, în care gazdele din Năsăud meritau să câștige la cel puțin 3-4 goluri diferență.
Andrei Vasilichi a fost și înger și demon în acest meci, ratând din toate pozițiile dar reușind și să înscrie, cu un voleu senzațional de la 30 de metri. Era minutul 24 și Progresul deschidea scorul. În minutul 33, Ceușan egalează cu un șut la fel de frumos, fără speranțe pentru Sfintean.
Faza primei reprize s-a consumat la poarta Bistriței, unde Doru Ilieș iese neglijent, face fault, dar arbitrul Gabi Moldovan îi arată doar galben, deși gazdele cer insistent cartonașul roșu
După pauză, jocul curge numai înspre poarta oaspeților, care ratează incredibil prin Burduhos și Vasilichi, singuri în fața portarului. Cea mai mare ocazie a echipei antrenate de Titi Voica și Dinu Vlad e de fapt un fâs trimis de Tinel Sighiartău în blocajuldi fața lui.
Arbitrul Gabi Moldovan e din nou huiduit de spectatori după ce închide ochii la un fault de 11 metri asupra aceluiași Vasilichi și încheie meciul tot în fluierături după ce îl elimină pe Burduhos, cu al doilea galben, pentru proteste.
Un meci nedrept pentru cei din Năsăud, un punct important pentru bistrițeni care, la egalitate de puncte cu Dumitra, dar cu golaveraj mai bun, devin campioni de toamnă.
Progresul: Sfintean, M. Pop, Marolicaru, Horgoș, Bălan, Iușan, Prodan, Coste, Vasilichi, Burduhos. Au mai intrat: Sângeorzan, Dindelegan
FC Bistrița: Ilieș, Èšigorean, T. Rus, Lup, Cr. Pop, Mândrean, Deac, Dradici, C. Bucur, Chibulcutean, Ceușan. Au mai intrat: Sighiartău, Cucuiet
Au arbitrat: G. Moladovan, Ungur, Vultur





Ultimele comentarii