VIDEO, liga a treia, Gloria – Avântul Reghin 1-1: Buni doar o repriză!

Gloria a pierdut șansa de a lega două victorii în Liga a treia și a scos doar o remiză dintr-un meci ușor cu Avântul Reghin. Partida, contând pentru etapa a 6-a, le-a fost la îndemână bistrițenilor, dar au ratat din toate pozițiile, luându-l la țintă pe portarul oaspeților.

Jucătorii lui Dănuț Matei au reușit o primă repriză foarte bună, poate cea mai bună din actualul campionat. Au pus mingea jos, au pasat, au combinat, au ajuns la finalizare, dar nu s-au concentrat suficient la ultima minge. Totuși, au reușit să deschidă scorul în prima parte a meciului după o lovitură liberă de pe dreapta și o deviere cu capul reușită de Curtuiuș.

În partea a doua, jocul Gloriei n-a mai semănat deloc cu cel dinainte. Oaspeții au făcut 3 schimbări reușite la pauză, iar noi n-am avut reacție. Doar o schimbare post pe post, Cazan în locul lui Curtuiuș și Dobrea introdus prea târziu, n-au fost suficiente pentru a contracara revenirea mureșenilor. Care s-au apropiat tot mai mult de poarta lui Albuț. Și, după o bară de la distanță, Avântul a marcat golul egalării tot în urma unui șut din afara careului, respins rău, în față, de portarul nostru și reluat în poartă de Vlad Bujor.

Finalul Gloriei a fost prost, cu mingi aruncate aiurea în atac, peste o linie de mijloc obosită și neinspirată. Matei n-a găsit soluții nici în teren și nici pe bancă, iar partida s-a încheiat cu scorul de 1-1. Au fost două puncte pierdute ușor, puncte cu care am fi săltat considerabil în clasament.

Urmează o deplasare la Sânmartin, teoretic ușoară. Însă, în realitate, echipa bistrițeană nu-și găsește ritmul, nu știe prea bine ce joacă și își face singură meciuri grele în acest campionat.

Gloria: Albuț, Meșter, Lorincz, Hasnăș, Milandru, Chirlejan, Nalați, Băldean, Suciu, Curtuiuș, Stoianof. Au mai intrat: Cazan, Dobrea.

SERIA 5, etapa 6

AFC Odorheiu Secuiesc – Metalurgistul Cugir    2-0
Viitorul Şelimbăr – CSC Sânmartin     3-1
Unirea Dej – Industria Galda     3-1
Luceafărul Oradea – Minaur Baia Mare    1-0
Unirea 1924 – Sticla Arieşul Turda    1-1
SCM Zalău – CFR Cluj 2    3-2
Gloria – Avântul Reghin     1-1
Sănătatea Cluj – Fotbal Comuna Recea   (se joaca luni)

 

1 Fotbal C. Recea 5 4 1 0 17-7 13
2 Viitorul Şelimbăr 6 3 3 0 10-5 12
3 CFR Cluj 2 6 3 1 2 11-9 10
4 Minaur Baia Mare 6 2 2 2 6-5 8
5 Sticla Turda 6 2 2 2 5-5 8
6 Gloria 6 2 2 2 3-7 8
7 Unirea 1924 6 2 1 3 10-6 7
8 AFC Od. Secuiesc 6 1 4 1 8-8 7
9 Unirea Dej 6 2 1 3 5-5 7
10 Sănătatea Cluj 5 2 1 2 6-7 7
11 Avântul Reghin 6 1 4 1 6-7 7
12 CSC Sânmartin 6 2 1 3 13-17 7
13 Metalurgistul Cugir 6 1 2 3 3-8 5
14 SCM Zalău 6 2 1 3 10-11 1
15 Industria Galda 6 0 0 6 3-17 0

 

 | 3.379 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

7 Comments

  1. Am numārat 13 ocazii de gol! Bravo!
    Asta este important, să jucăm fotbal, să ajungem la finalizare de cât mai multe ori. O să vină și golurile.
    Dacă jucăm așa în meciul următor cred că o să înscriem cel puțin două goluri. Ar fi o premieră în acest sezon ( să înscriem mai mult de un gol/meci).
    Defensiv stăm destul de bine, însă avem tendința de a încasa gol din afara careului. Azi au șutat de la distanță în bară și au înscris pe returul unei mingi șutate din afara careului.
    În meciurile anterioare, portarul Gloriei Mureșan a încasat vreo 3-4 goluri marcate din afara careului.
    Jucăm din ce în ce mai bine!

    Post a Reply
  2. O completare ca să nu mă înțelegeți greșit! Nu am vrut să spun că încasăm gol de la distanță din cauza portarilor.
    Mijlocașii ar trebui să fie mai agresivi, să stea mai aproape de adversari. Să-i streseze, să nu le dea timp să gândească, să nu le permită să șuteze la poartă de la 20-25m.
    Dacă ai timp și spațiu – șutezi ca lumea și dai gol, dar dacă îți suflă cineva în ceafă, te presează, te mai și dezechilibrează puțin – nu lovești mingea ca lumea și nu înscrii.

    Post a Reply
  3. Era sa ne bată daca la bara aia……era în poartă.asa ca……

    Post a Reply
  4. Exact ce spuneam cu ceva timp in urma, hahal profesionalism!!!!
    Cel ce scrie acest articol, care in mod normal daca isi respecta meseria ar trebui sa se semneze, a retrogradat deja o echipa din campionat! In loc de 16 sunt doar 15!!!
    De Luceafarul Oradea, ati auzit domnul ziarist????
    Daca da, fii bun si pune-o pe locul 2.
    Profesionalism toooottttaaaalll! Bravooo.

    Post a Reply
  5. Ma indouesc tare, ca acest domn ziarist ar avea ceva in comun cu sportul la cat de obiectiv e, si ce fel de articole scrie.
    Dupa spusele dumnealui, atat baietii cat si fetele noastre au parte doar de meciuri usoare si adversari de batut.
    Dar…”teoretic usoara” meseria asta de ziarist.
    Hai pa!

    Post a Reply
  6. Bine, dacă ai fi barbat si t te-ai semna cu nmele adevarat, mai Raul

    Post a Reply
  7. Mii de multumiri pentru rezumatele partidelor

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *