VIDEO: ACS Transilvania, învingătoare la Cupa Lucian Sănmărtean! Vezi festivitatea de premiere!

Sala Polivalentă din Bistrița a găzduit, sâmbătă, prima ediție a Cupei Lucian Sănmărtean la minifotbal în sală. Organizată de ACS Transilvania Bistrița și avându-i ca sponsori pe Transilvania Broker și Lucian Sănmărtean, competiția a fost destinată copiilor născuți în anii 2006 și 2008 și a adunat la start câte 4 echipe la fiecare categorie de vârstă.

La categoria copiilor născuți în anul 2006 au participat CS Napoca Cluj, Viitorul Tg. Mureș, FC Bistrița, antrenor Paul Niculae și ACS Transilvania Bistrița, antrenor Horea Pârțiu, iar la categoria copiilor născuți în anul 2008 au evoluat CFR Cluj, Gloria Progresul Bistrița, antrenor Dinu Vlad,  FC Bistrița, antrenor Sergiu Mândrean și ACS Transilvania Bistrița, antrenor Constantin Sava.

S-a jucat sistem turneu, fiecare cu fiecare și s-a întocmit clasamentul final. Fiecare echipă a primit o cupă, o minge și o diplomă, cel mai tehnic jucător la fiecare categorie de vârstă a primit trofeul Lucian Sănmărtean, iar fiecare copil a plecat acasă cu o diplomă personalizată și o pungă de cadou oferită de către jucătorul Stelei.

Prima ediție a acestei competiții a fost câștigată de către ACS Transilvania, grupa copiilor născuți în 2006, pregătită de Horațiu Pârțiu obținând trei victorii, în timp ce grupa copiilor născuți în 2008, pregătită de Constantin Sava a câștigat două jocuri și a terminat unul la egalitate.

Trofeul Lucian Sănmărtean acordat  pentru jucătorul turneului a fost obținut de  Gabriel Bor de la Transilvania, la grupa 2006 și de Francisco Rus de la FC Bistrița, la categoria 2008.

 

 

Rezultate

Grupa 2006

Transilvania – Napoca Cluj  4-3

Viitorul Tg. Mureș – FC Bistrița  2-0

Transilvania – Viitorul Tg. Mureș  4-0

Napoca Cluj – FC Bistrița  12-0

Viitorul Tg. Mureș – Napoca Cluj  2-3

Transilvania – FC Bistrița  3-0

Clasament

Locul 1 Transilvania Bistrița

Locul 2 Napoca Cluj

Locul 3 Viitorul Tg. Mureș

Locul 4 FC Bistrița

Grupa 2008

Transilvania – Gloria Progresul  5-0

CFR Cluj – FC Bistrița 11-1

Transilvania – FC Bistrița 3-3

CFR Cluj – Gloria Progresul 7-0

FC Bistrița – Gloria Progresul  2-0

Transilvania – CFR Cluj  2-1

Clasament

Locul 1 Transilvania Bistrița

Locul 2 CFR Cluj

Locul 3 FC Bistrița

Locul 4 Gloria Progresul Bistrița

Sportulbistritean.ro






 | 798 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *