– Voința Livezile a învins echipa din Cetate, în ciuda unui vânt puternic, ce s-a întors la pauză tot împotriva gazdelor
Voința Livezile s-a mobilizat excelent pentru acest joc, ce a însemnat și un duel al orgoliilor dintre antrenorii Constantin Sava și Adrian Florea. Cu o așezare mai ofensivă și o agresivitate pozitivă, superioară, echipa din Livezile și-a creat mai multe situații de poartă, meritând victoria. Victorie care a venit în cele din urmă dintr-un penalty, corect acordat de arbitrul Gabriel Gotea și transformat impecabil de fostul jucător al Gloriei, Otniel Sighiartău. Pe ansamblu, meciul a fost frumos, spectaculos, destul de echilibrat și presărat cu multe situații interesante de ambele părți. Un joc ce și-a meritat statutul de derby, între două echipe instruite de antrenori pricepuți, alcătuite din jucători care au mulți ani de juniorat în spate.
Filmul meciului.
Primele 10 minute au trădat clar intențiile superofensive ale livezenilor, opriți doar prin două faulturi de cartonaș, nesancționate de arbitru. În minutul 8, gazdele au reușit chiar să introducă mingea în poartă, dar Doru Pop a făcut-o din ofsaid. Oaspeții se trezesc încet-încet și pun mari probleme defensivei din Livezile, Gălușcă și Șuvei fiind la un pas de deschiderea scorului. Însă cele mai mari ocazii ale reprizei le au tot jucătorii lui Sava, care ratează din poziții ideale prin Sighiartău (33) și Bucur (35). Repriza se încheie cu același Sighiartău în prim-plan, dar șutul său din lovitură liberă nu găsește ținta.
În partea a doua tot gazdele par să fie mai periculoase. S. Rus și Monorean au golul în vârful bocancului, între aceste faze Negrea având și el o bună ocazie de a înscrie. Minutul 69 aduce unicul gol, Bucur fiind faultat în careu de Huciu și Sighiartău transformă lovitura de pedeapsă. Finalul partidei este foarte condensat, cu faze la ambele porți, Sighiartău din partea livezenilor, dar mai ales Gălușcă și Negrea, de la Cetate, fiind foarte aproape de a marca.
Atmosferă.
Lume multă a venit sâmbăta trecută la Livezile și nimeni nu a regretat alegerea făcută. Din păcate însă, a fost cam multă tensiune, creată de pe ambele bănci de rezerve. De asemenea, terenul destul de prost pare să fi influențat un pic jocul. Însă, în general, atmosfera a fost propice unui meci de Liga a 4-a.
Jucătorul meciului.
Otniel Sighiartău e un mare câștig al echipei din Livezile, chiar dacă încă nu joacă la potențialul său maxim. Are viteză, se desprinde binișor de adversar, se bate pentru orice minge și are un șut foarte bun. Din păcate, a ratat destul de mult, dar a executat cu sânge rece lovitura de la 11 metri.
Arbitraj.
Gabriel Gotea a umblat destul de târziu la buzunarul cu avertismente, dar pe ansamblu a dus destul de bine jocul. A văzut foarte bine faultul de penalty și nu a sancționat simularea lui Ploscar în careu din ultimele minute, deși poate trebuia să-i arate galben. L-a trimis în tribună justificat pe Constantin Sava, dar poate trebuia să facă același lucru și cu Adrian Florea.
Ultimele comentarii