Băieții lui Falub ratează promovarea în Liga a 2-a, la capătul unui meci în care gazdele au fost mai tot timpul în controlul jocului, majoritatea fazelor de poartă s-au consemnat în dreptul acestora, iar balonul a ajuns nepermis de mult pe fruntea versatului Astafei. Ungheniul a dispus de Gloria cu scorul de 2-1 (1-0) în cele 90 de minute regulamentare de joc, năriund complet șansele Gloriei de a mai spera la o potențială accedere în liga secundă.
Primul gol al gazdelor a venit în minutul 31. Rareș Bălan comite un fault de galben în banda dreaptă și la fel ca în turul dublei manșe, centrarea din fază fixă îl găsește pe Astafei, care, cu capul, reia în plasele porții lui Mociu.
Replica, prin șuturile lui Davordzie, este una slabă, iar până la fluierul de final al primei reprize, tot jucătorii Ungheniului pun serios în pericol poarta Gloriei, mai întâi prin Fulop, Mociu respingând de la colțul barei șutul acestuia, ca mai apoi, tot Mociu să scoată o minge venită din corner, reluată cu capul pe spațiul porții.
Gloria începe ceva mai bine actul secund. În minutul 49, Banyoi se trezește cu mingea la picoare în apropierea careului mic, însă șutul acestuia e blocat de portarul Ganea. Două minute mai târziu însă, goalkeeperul Gloriei e nevoit să intervină din nou salvator la o execuție bună a lui Pinto Fortes.
Golul egalizator vine în minutul 69. Portarul Ganea nu reușește să blocheze o centrare a lui Sucitu, mingea deviată de tânărul goalkeeper al gazdelor ajunge la Mihai, care restabilește egalitatea. Experimentatul Astafei, un minut mai târziu, trece pe lângă preluarea conducerii, când din nou, cu capul, plasează mingea în plasa laterală a porții. Se revanșează la scurt timp însă, în minutul 73, de această dată, tot cu capul, plasând cu lejeritate în plasele lui Mociu, o centrare primită din flancul stâng.
Gloria nu mai reușește să se apropie periculos de poarta celor de la Ungheni în minutele care urmează și fluierul de final al centralului aduce bucuria în rândul locuitorilor localității de doar 7.000 de suflete.
Victoraș Astafei, jucătorul experimentat, de 37 de ani, a celor de la Ungheni, cu cei 1.74 metri ai săi, s-a descurcat nemaipomenit între înalții apărători centrali ai Gloriei, purtând formația antrenată de Florentin Petre, înființată în anul 2018, pentru prima dată în eșalonul secund al fotbalului românesc.
Gloria: Mociu – Gallo, Popa, R. Bălan, Uțiu (min. 62 Bălan) – Mihalcea, Chiorean (min. 86 Râpan), Mihai– Amasihohu (min 46. Sucitu), Banyoi (min. 62 Zaharia), Davordzie
Sursă foto: CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
Tiberiu Titieni
iunie 6, 2024
Totul se plateste! V-ati batut joc de jucatori tineri bistriteni care aveau salarii de 3-4 ori mai mici decat mari jucatori pe care i-a adus Babutan si Falub. Jucatori pe care Dan Matei s-a straduit sa-i creasca si atunci cand au prins aripi ati venit voi mari oameni de fotbal sa le taiati aripile. Sulici, Runcan, Andries, Trifan, Mester, Hasnas etc. Va spun ceva aceste nume? Nu au fost buni copiii nostri pentru ca dupa ei nu luati comisioane. Multi dintre ei au renuntat la fotbal din cauza voastra la nici 20 de ani.
Este ceea ce meritati si voi acum. Luati-va bagajele si zburati! Doi ani in care ati risipit timp, bani si sperante. Roata se invarteste, totul se plateste. Specialistii im promovari au ratat doi ani la rand promovarea. Halal specialisti. Vin cu o propunere. Pe Babutan nu-l demiteti, lasatil ca asistent al omului care intretine gazonul, pentru ca a dovedit din plin ca la asta se pricepe. La cate studii si pregatire are, nici nu poate fi altceva, dar voi l-ati pus mare manager. Amatorism total!!!