Veteranii Gloriei țin steagul sus! Remiză la Zalău cu echipa de aur a Armăturii!

Echipa de veterani a Gloriei a jucat, în weekendul trecut, un meci cu o formație similară a Zălăului. Partida s-a desfășurat la Crișeni, o localitate lângă reședința județului Sălaj și s-a ținut în memoria fostului fotbalist al Armăturii Zalău, din perioada anilor '70, Andrei Vaida.

La capătul celor 90 de minute, tabela a arătat 2 – 2, după ce la pauză zălăuanii au condus cu 1 – 0, diferența fiind minimă grație portarului bistrițean Marius Pop, care a făcut minuni între buturi. Golurile echipei antrenate de Vasile Stâncel au fost marcate de Silviu Sebeni și Grigore Pășcuță în timp ce pentru Gloria Bistrița au înscris Adrian Florea și Sebastian Moga.

 La începutul evenimentului participanții au ținut un moment de reculegere în memoria celui care a fost Andrei Vaida, iar soției fostului fotbalist i-a fost înmânat un buchet de flori.

”A fost un eveniment bine organizat, la care ne-am simțit excelent. În primăvară, sper să jucăm returul, la Bistrița. Și de ce nu, să continuăm seria unor astfel de partide cu echipele din județele învecinate. Nu ascund faptul că intenționăm să aducem la Bistrița o echipă a Stelei anilor 80 și să reedităm acel meci memorabil din Cupa României, disputat la câteva zile după ce Steaua a câștigat Supercupa Europei”, spune Adrian Florea, unul dintre foștii jucători emblematici ai Gloriei dar și ai Stelei de altădată.

Andrei Vaida a promovat cu Armătura Zalău în Divizia B

Andrei Vaida s-a născut la 9 septembrie 1951 la Vetiș, în județul Satu Mare. Primii pași în fotbal i-a făcut la Olimpia Satu Mare, acolo unde și-a efectut junioratul. A debutat la seniori la formația Someșul Satu Mare și Victoria Carei, de unde în anul 1975 s-a transferat la Zalău. În primul an a evoluat cu Armătura Zalău în Divizia C (Liga a III – a ) după care în 1976 a promovat în Divizia B (Liga a II – a).

Regretatul atacant i-a avut antrenori de-a lungul carierei pe Carol Kolina, Vasile Băluțiu și Vasile Stâncel. După încheierea carierei de fotbalist a fost secundul zălăuanului Vasile Stâncel la Armătura Zalău, precum și antrenor la copii și juniori tot în cadrul clubului zălăuan. 

Andrei Vaida s-a stins din viață la 5 septembrie 2008, la numai 57 de ani.

Iată și componența celor două formații:

Armătura Zalău: Doruț Ghețe, Ioan Cătană, Titus Copceac, Grigore Pop, Adrian Sturz, Mihai Bumbuț, Sorin Chifa, Dinu Costina, Vasile Gavriș, Adrian Bob, Artur Vaida, Nicolae Doroti, Ioan Meleg, Alexandru Tamba, Artur Ciontoș, Grigore Pășcuță, Gheorghe Olaru, Cristian Olaru, Silviu Sebeni, Aurel Petrean, Nicu Șandor, Attila Birtalan, Ioan Chiș, Vasile Jula. Antrenor – Vasile Stancel. Suținătorii echipei-Inginer Ștefan Zah, Nicolae Alesuțan și Nelu Mureșan. 
 

Gloria Bistrița: Marius Pop, Adrian Florea, Ion Nicolae, Grigore Butuza, Gheorghe Filipoi, Valer Săsărman, Sebastian Moga, Sergiu Gabor, Petru Comănescu, Dinu Moldovan, Potinteu

sportulbistritean.ro

 | 464 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *