Fostul căpitan și antrenor al Gloriei, Cristian Coroian, face progrese în ce privește recuperarea după accidentul cerebral pe care l-a suferit în luna iulie a acestui an.
După câteva săptămâni extrem de grele, în care a fost internat în stare critică la Neurologie și la Secția ATI Neurochirurgie, cu diagnosticul de infarct cerebral AVC ischemic carotidian stâng, Coroian a început să-și revină și să înceapă recuperarea.
A ieșit din spital, dar urmează zilnic ședințe și tratamente speciale la o clinică de recuperare din Cluj-Napoca. Recent a început să facă singur câțiva pași, să recunoască și să lege din ce în ce mai multe cuvinte. E susținut extrem de mult de soția sa Roxana, cu care și-a unit destinele anul trecut și care îi administrează zi de zi doza maximă de încredere.
Cristian Coroian este originar din Gherla, județul Cluj. În cei 18 ani de carieră ca atacant, clujeanul a jucat în 398 de meciuri pentru 4 echipe. A jucat atât pentru CFR Cluj (5 sezoane) cât și pentru Universitatea Cluj (un sezon), marcând 35 de goluri pentru „feroviari” și 6 pentru studenți.
A devenit un jucător emblematic al Gloriei Bistrița, jucând 274 de meciuri și marcând un total de 63 de goluri pentru „vampiri”, fiind golgeterul absolute al bistrițenilor în prima ligă. Atacantul a fost chemat în 2006 la națională însă nu a apucat să joace vreun meci pentru prima reprezentativă. După încheierea carierei de jucător, acesta a preluat postul de antrenor al FCM Târgu Mureș, unde a fost înlocuit de Edi Iordănescu. A antrenat apoi Gloria și Metalurgistul Cugir, în Liga a doua și a treia.
Ultimele comentarii