Urzică despre gimnaști: „Juniorii mai au de muncit”

Sala de sport „Dorin Moruțan” a Liceului cu Program Sportiv din Bistrița a fost pentru a treia oară gazda Campionatului Național Individual de Gimnastică pentru juniori. La această ediție au participat 12 cluburi de gimnastică din toată țara: CSS Gloria-CSM Arad, CSS Buzău, CSS „Brașovia” Brașov, CSS 7 Dinamo București, CSS Lugoj, CSS Sibiu, CSS 3 Steaua București, CSS Reșița, CSS Timișoara, Liceul „M. Kelemen” Sfântu Gheorghe, LPS-CSS Bistrița și CSM Bistrița.

La acest concurs, sportivii bistrițeni au obținut 19 medalii, 6 de aur, 6 de argint și 7 de bronz. Cele mai bune evoluții le-au avut, la nivelul 5, sportivii Alexandru Papuc, Sorin Dragotă și Marius Gavriloaie, iar la nivelul 6, Ștefan Muțiu, Doru Iacob și Alexandru Dorobanțu.

Organizatorii acestei competiții au fost Federația Română de Gimnastică, Direcția Județeană pentru
Sport, Inspectoratul Școlar Județean, Primăria Municipiului Bistrița, CSM Bistrița, LPS Bistrița și Asociația Județeană de Gimnastică.

La concurs a fost prezent și Marius Urzică. Fostul gimnast a declarat că sportivii mai au însă de muncit pentru a ajunge la un nivel bun. „M-am simțit excelent aici. Am fost de multe ori la Bistrița. Când eram sportiv, făceam foarte multe cantonamente aici, făceam pregătire și foarte multe competiții aici. Mă bucur și îmi face plăcere să vin la Bistrița. Sportivii au de muncit, mi se par destul de slăbuți, dar să sperăm că vor progresa și vor arăta că pot mai mult” a declarat Marius Urzică, prezent la Bistrița în calitate de arbitru.

 | 273 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On