Universitatea Șirioara s-a retras din liga a patra! Se caută o înlocuitoare!

La doar două zile după ce a participat la Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal în care s-au validat echipele participante în campionatul județean al ligii a patra și a cincea, dar și programul jocurilor ligii a patra, conducerea echipei ACS Universitatea Șirioara a hotărât să renunțe să joace în liga a patra. Motivul e legat de lipsa banilor necesari disputării jocurilor din campionat, echipa nefiind sprijinită deloc de primăria din Șieu Măghieruș. Un alt motiv care a stat la baza acestei decizii a fost faptul că echipa nu are echipă de juniori, iar o eventuală colaborare cu un club din Bistrița nu s-a putut finaliza. Dan Jiga, președintele AJF, încearcă să găsească o altă echipă din liga a cincea care să ia locul celor de la Șirioara, iar în cazul în care nici o echipă nu va dori să joace în liga a patra, vom avea în liga a patra un campionat cu 15 echipe.

Aurel Pasztor, președinte (foto):”Ne-am chinuit destul în campionatul trecut în care numai noi știm cum l-am terminat. Am sperat până în ultimul moment că vom primi sprijin de la primărie, dar se pare că am sperat degeaba. Am reușit să ne facem o bază sportivă mult peste nivelul ligii a patra, dar din păcate lipsa banilor și a faptului că nu avem nici echipă de juniori ne-a făcut să luăm această decizie. Sperăm măcar să reușim să găsim resursele financiare participării în campionatul ligii a cincea”.

Leon Buhai / sportulbistritean.ro

 | 301 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *