– Gloria a remizat acasă cu Unirea Alba Iulia, la capătul unui joc confuz. Bistrițenii au pierdut două puncte importante sau au câștigat unul ce poate fi prețios? O întrebare la care e greu de răspuns după doar două runde cu Sandu Tăbîrcă antrenor.
Gloria s-a bâlbâit nepermis pentru o echipă de prima divizie în startul meciului cu Unirea Alba Iulia, al doilea din acest campionat. Patru mari ocazii de gol trecute în dreptul oaspeților până în minutul 30 au adus molcomii spectatori bistrițeni la exasperare. O apărare aproximativă și un mijloc absent au dat ocazia jucătorilor antrenați de Adrian Falub să se gândească la victorie. Prima situație bună la poarta stelistului învins de Bănel cu Real Madrid, Cernea, a venit în minutul 29, când Hora a șutat neglijent, singur în fața portarului. Repriza s-a încheiat cu o răbufnire de orgoliu a lui Sănmărtean, care a șutat frumos de la 20 de metri, însă nu l-a putut învinge pe Cernea. Imediat după pauză, Gloria a greșit decisiv prin Velcovici, care i-a dat posibilitatea lui Veljovici să facă slalom printre fundașii bistrițeni și să marcheze, trecând chiar și de Albuț. Golul i-a trezit un pic pe jucătorii lui Tăbîrcă, bistrițenii dominând partea a doua a jocului. Golul egalării a plecat din gheata lui Sănmărtean, care a executat foarte bine o lovitură liberă de la 18 metri, mingea ricoșând în capul lui Anca din stâlpul stâng al porții. Finalul putea aduce 3 puncte Gloriei, Borbely trecând la câțiva centimetri de gol. O remiză chinuită, la capătul unui joc slab, cu multe greșeli personale în tabăra bistrițeană, în fața unui adversar modest, ușor de bătut în alte condiții.
A fost o partidă care s-a jucat într-un ritm bun. Cred că am câștigat un punct, puteam să luăm chiar și trei, dar până la urmă rezultatul este echitabil, pentru că și Bistrița a avut câteva ocazii. (Adrian Falub ”“ antrenor Unirea)
Un 1-1 care nu ne ajută prea mult în situația în care suntem. Un minus doi la adevăr, un start greu de campionat. Nu are rost să ne lamentăm prea mult, am jucat la victorie și dacă ne uităm la ocaziile pe care le-am avut, eu zic că au fost mai clare. Doresc ca jucătorii să înțeleagă că prin greșeli personale poți ajunge în aceeași situație ca și anul trecut, iar atunci vom avea cu toții probleme. (Sandu Tăbîrcă ”“ antrenor principal Gloria)
Ultimele comentarii