Un potop de PENIBIL! Cum a fost premiată campioana județului la fotbal (VIDEO)

 

Momente de cascadorii râsului pe stadionul "Jean Pădureanu" din Bistrița, la festivitatea de premiere de la finalul sezonului competițional.

Premierea a avut loc după meciul de baraj dintre FC Bistrița și Șumoz Fălticeni (0-0). Asociația Județeană de Fotbal Bistrița-Năsăud poate intra în istorie cu cea mai penibilă festivitate. 

Festivitate e, totuși, mult spus, în condițiile în care jucătorii au primit trofeul și au luat-o la fugă spre vestiare, din cauza unei ploi torențiale. Dincolo de hazul stârnit de situația creată, momentul a fost unul rușinos și a arătat, în primul rând, lipsă de respect pentru campioana județului, FC Bistrița dar și pentru fenomentul fotbalistic. 

Vorbim de o echipă care a fost de departe cea mai bună din județ în acest sezon, cu jucători cu sute de selecții în Liga 1 și cu meciuri în Liga Campionilor, fotbaliști precum Costin, Mândrean sau Chibulcutean, care meritau mult mai mult pentru faptul că au ales să joace în Liga a IV-a după ce și-au încheiat cariera în fotbalul mare.

Totuși, vina nu a fost în totalitate a celor de la AJF B-N, un concurs de împrejurări ducând la această organizare lamentabilă. Înaintea meciului tur de baraj era programat inițial o partidă de old-boys între Gloria și Rapid și AJF a plănuit să organizeze un moment festiv, o sărbătoare fotbalistică, în care să fie cuprinsă și premierea celor mai bune echipe din județ. Doar că fostele glorii alb-vișinii n-au mai putut veni și meciul s-a anulat. Președintele AJF, Dan Jiga, a plănuit să organizeze premierea la pauza meciului de baraj, însă a început să plouă torențial și a lăsat momentul pentru final. Ploaia nu s-a oprit însă nici după meci, fiind nevoit să facă, totuși, premierea, la final, în condiții "de avarie".

Augustin Danci

 

 

 | 557 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *