Un egal și atât

Progresul Jelna a remizat acasă, scor 2-2, în urma unui meci în care nu a arătat nimic și a scos un punct pe final, norocos, în fața unui adversar bătăios.

Filmul meciului
Aproximativ 100 de spectatori s-au adunat la Jelna pentru a-și susține echipa favorită, spectatori care nu concepeau altceva decât o victorie, în fața unei echipe de partea a doua a clasamentului. Progresul Jelna întâlnea pe Eciro Forest Telciu, echipă care și-a arătat colții încă din primul sfert de oră. De apărarea visătoare a gazdelor avea să profite Tompa, care scapă singur și este faultat în careu, arbitrul arătând punctul cu var. Penalty-ul este transformat de Țâncă și Telciu conducea cu 1-0 în minutul 15. Gazdele nu se trezesc și reușesc doar o dominare sterilă, fără ocazii clare de gol. Egalarea avea să vină totuși în minutul 41, când Berețchi primește o centrare și înscrie, nemarcat, pentru 1-1, scor care avea să se mențină până la pauză. După ieșirea de la cabine, deși spectatorii așteptau o revenire a gazdelor, tot Telciu avea să înscrie, aceeași apărarea aiurită a Jelnei îl lasă singur pe Tompa care îl execută pe Lucian Pop și duce scorul la 2-1. Jelna se năpustește cu toată echipa în atac, însă intră în criză de timp și de idei. Golul egalizator avea să vină în urma unei faze fixe. În minutul 80, un corner executat de pe dreapta în face pe portarul oaspeților, Simionca, să iasă greșit, iar Mureșian înscrie cu capul pentru 2-2. Pe final, gazdele se năpustesc în careul Telciului, însă Șomodi nu reușește să înscrie din două poziții ideale și partida se încheie cu scorul de 2-2.  

Arbitraj
Deși au avut parte de un meci încrâncenat, arbitrii s-au achitat bine de sarcini, reușind să țină meciul în mână. Ce-i drept, nu au avut prea multe faze controversate. Poate la primul gol, penalty-ul fiind însă destul de clar, motiv pentru care nici gazdele nu au prea protestat. În rest, o partidă fără incidente.

Jucătorul meciului
Deși echipa sa nu a strălucit, Paul Șomodi a făcut diferența în teren, având o evoluție de adevărat fotbalist, foarte sigur pe el, cu execuții tehnice, fiind lăudat și de spectatorii prezenți în tribune. Pe final de meci a urcat destul de mult în atac, reușind o serie de acțiuni care au destabilizat apărarea oaspeților. A avut și două ocazii clare de a marca, o bară în urma unei acțiuni pe cont propriu și o lovitură cu capul, care s-a dus însă peste. A făcut notă discordantă cu jocul șters al echipei sale. Probabil că ar merita să joace la un alt nivel.

Atmosferă

Partida s-a desfășurat pe o vreme frumoasă, numai bună pentru fotbal și pe un teren destul de bun. Aproximativ 100 de spectatori au venit la meci, să-și susțină echipa favorită, fiind însă destul de dezamăgiți de spectacolul fotbalistic din teren.  

 | 207 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On