U Cluj ”“ Gaz Metan, meci din Liga 1, s-ar putea juca la Bistrița! Luni, de la 18.30!

Nocturna Gloriei s-a reaprins aseară după aproape 10 luni de la ultimul meci în care a funcționat, cel cu Chiajna, din ultima etapă a sezonului trecut! De data aceasta, conducătorii Gloriei au făcut doar niște probe, în vederea partidei U Cluj-Gaz Metan Mediaș, care s-ar putea disputa la Bistrița.

Incindentele de la derby-ul CFR Cluj- Universitatea Cluj, când mai mulți suporteri au pătruns pe teren la finalul meciului au fost judecat miercuri de către Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal care a decis sancționarea clubului universitar cu o amendă de 20.ooo de lei și interzicerea organizării meciului cu Gaz Metan Mediaș pe propriul teren sau pe orice altă arenă de pe raza județului Cluj, astfel că oficialii clubului se află în căutarea unei alte arene, printre variante numărându-se stadionul Gloriei Bistrița, dar și alte arene pe care se pot disputa meciuri de Liga 1.

Meciul este programat pentru luni, 31 martie, la ora 18:30. ”Nu e sigură această variantă, Liga va decide dacă se va juca la Bistrița”, spune Alexandru Hatfaludi, președintele Gloriei.

sportulbistritean.ro

 | 400 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *