Turneul junioarelor II a fost amânat

Junioarele lui Iuliu Crăciun au plecat la Oradea pentru a disputa turneul al doilea din cadrul Grupei F a Campionatului Național și s-au întors înapoi fără a juca nici un meci. Turneul a fost amânat din motive organizatorice. Antrenorul Iuliu Crăciun a declarat că cei de la Oradea au cerut mult prea mulți bani de la echipele participante. ”Ne-au cerut câte 22 de milioane de la fiecare echipă, pentru două meciuri. În condițiile în care în mod normal se plătește organizatorilor maximum 4 milioane pe un meci, e o sumă exagerată. Am vorbit cu cei de la federație, nici una dintre echipe nu era de acord cu această sumă și turneul se va reprograma”, a declarat Iuliu Crăciun.

 | 374 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On