Elita icarilor moderni s-a reunit la cumpâna dintre ani în Turneul celor 4 trambuline, ediția 2016-2017 având loc, ca de fiecare dată, în celebrele stațiuni Oberstdorf, Garmisch-Partenkirchen, Innsbruck și Bischofshofen, situate în Germania și Austria.
Turneul din acest an ne pregatește de dueluri interesante, alături de slovenul Peter Prevc, câștigâtorul din sezonul trecut al Cupei Mondiale și al Turneului Celor 4 Trambuline, pe lista favoriților se înscrie și fratele acestuia, puștiul de numai 17 ani Domen Prevc , aflat pe prima poziție în Cupa Mondială, dupa desfasurarea a 7 etape din noul sezon.
Competiția, ajunsă anul acesta la cea de-a 65-a ediție, va ține până în 6 Ianuarie 2017, primele două etape desfășurate în Germania fiind câștigate de austriacul Stefan Kraft și de norvegianul Daniel Andre Tande. Pe lângă cei doi sloveni, iubitorii săritorilor cu schiurile îi vor putea vedea în Turneul Celor 4 Trambuline printre favoriți și pe Daniel Andre Tande, Stefan Kraft, Kamil Stoch, Severin Freund sau Maciej Kot.
De-a lungul timpului, finlandezul zburător Janne Ahonen a cîștigat cele mai multe ediții ale turneului, triumfând de 5 ori la edițiile 1998–1999, 2002–2003, 2004–2005, 2005–2006 și 2007–2008. De remarcat faptul că există și un record inedit în ceea ce privește turneul, într-un singur an s-a întîmplat ca doi săritori să încheie la egalitate perfectă turneul pe primul loc, acest lucru întâmplându-se în sezonul 2004-2005, când Janne Ahonen și cehul Jakub Janda au încheiat la egalitate perfectă.
Întreaga competiție este transmisă în direct de postul Eurosport 1, iubitorii de sărituri cu schiurile din România putând admira în zilele ce urmează evoluții încăntătoare ale icarilor moderni.
MIHAI SÄ‚RMÄ‚ȘAN






Ultimele comentarii