Trei pufuri și Extratereștrii ies din cupă! Mourinho de Bistrița: ”Ăsta  a fost visul meu!” Vezi rezumatul VIDEO al semifinalelor Cupei României!

Semifinalele etapei județene a Cupei României la fotbal pe sintetic au fost extrem de spectaculoase, astăzi, la Baza Raoul.

În primul meci, D&D Garage, echipă din liga a treia, a rezistat eroic în fața celor de la Protaxi și se pot mulțumi că au fost eliminați cu un scor la limită, 1-0, în această fază a competiției. Akari a marcat unicul gol, după o fază superbă, în care tot el a recuperat o minge la mijlocul terenului și apoi a ținut latul la centrarea lui Ștețco.

În meciul al doilea, Extratereștri s-a trezit conduși cu 2-0 în primele 10 minute. Puf de Păpădie a deschis scorul printr-un șut excelent trimis de Marius Chira, plasat, la rădăcina barei și l-a majorat la o fază luată pe cont propriu de Ilie Tiron.

Fără comandantul John Runcan, Extratereștrii n-au reușit să se concentreze suficient și au ratat ocazie după ocazie. În ultimele 7 minute au scos portarul și au băgat un jucător de câmp, pe Aurică Gocan, dar mișcarea a avut efect invers. Au luat și golul 3, după o neatenție în apărare.

”Sunt cel mai fericit om din lume. Nici nu mai contează ce facem deseară în finală. Visul meu a fost să bat extratereștrii. Pentru ei m-am apucat de fotbal, de dragul lor. Acesta a fost visul meu, pentru mine asta a fost finala mare”, a spus la final finanțatorul și antrenorul celor de la Puf de Păpădie, Florin Rus, zis și Mourinho de Bistrița.

De la ora 19.00 se vor întâlni în finala mică D&D Garage cu Extratereștrii iar de la ora 20.00, în finala mare, Puf de Păpădie va da peste Protaxi.

 | 4.020 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *