După aurul Andreei Clapa la junioare și bronzul obținut de Tania Plăian și Krisztina Varga la cadete în probele pe echipe, au urmat probele individuale ale Campionatelor Europene de tenis de masă de la Zagreb, unde Bistrița are reprezentanți remarcabili.
Andreea Clapa a ajuns între primele 8 cu Izabela Lublulesku (Serbia) la dublu, între primele 32 la dublu mixt cu A Manole și a părăsit competiția pe tabloul de 64, învinsă de Nikita Petrova din Cehia.
Krisztina Varga a prins tabloul de 32 la cadete, la fel ca Mihai Nemaciuc la băieți, acestea fiind cele mai bune rezultate bistrițene la simplu.
La dublu mixt, Tania Plăian a ajuns în semifinale și și-a asigurat medalia de bronz chiar dacă, alături de un austriac, a pierdut cu 3-1 în fața unei echipe de ruși.
La dublu, Vlad Hurloi și Mihai Nemaciuc au ajuns în primii 32, la fel ca și Emanuel Cocinschi și Cristian Bogdan.
Astăzi, bistrițeanca Tania Plăian a jucat finala mare la dublu cadete, acolo unde a făcut pereche cu rusoaica Ekaterina Zironova. Ele s-au bătut pentru aur cu două rusoaice, Kolish și Kasanteva, într-un meci transmis live stream. Tania a jucat foare bine și, cu 3-1, a intrat în posesia titlului european.
Ultimele comentarii