Tenis de masă: CSM Bistrița, medalie de bronz la Campionatul Național pe echipe, junioare 1

Campionatului Național pe echipe la tenis de masă pentru juniori 1 s-a disputat, în weekend,La Câmpulung. La această competiție bistrițenii au fost reprezentați de 2 echipe: CSM Bistrița și LPS Bistrița, atât în întrecerea masculină cât și în cea feminină. La fete, Andreea Clapa, Arina Sîngeorzan și Patricia Marga au jucat pentru CSM, iar Tania Plăian, Gîmbuță Agnes și Ioana Sîngeorzan au reprezentat LPS-ul, în timp ce la băieți, Andrei Flămînd, Bogdan Sîngeorzan și Tamaș Vigh au jucat pentru CSM, iar Vlad Hurloi, Darius Toma, Mihai Nemaciuc și Alex Ignat au jucat pentru LPS.

Singura echipă bistrițeană clasată pe podium a fost cea a fetelor de la CSM care au obținut bronzul după ce în grupa finală a suferit două înfrângeri: 1-4 cu LPS Slatina, 3-4 cu LPS Constanța și o victorie cu 4-3 în fața celor de la Romgaz Mediaș. Decepția acestei competiții a fost echipa de băieți de la CSM care obținut doar locul 4 după ce în grupa finală au pierdut 1-4 cu Pristavu 1 Câmpulung, 0-4 cu LPS Constanța, pierzând 3-4 și finala mică în fața echipei de cadeți de la Pristavu 2 Câmpulung. Fetele de la LPS au terminat competiția pe locul 12, după două înfrângeri: 3-4 cu CSTA București, 0-4 cu Farul Constanța și o victorie 4-2 cu CSS 1 Slatina în grupa pentru locurile 9-12, în timp ce băieții de la LPS au terminat pe locul 7, după două înfrângeri: 0-4 cu CSM Buzău, 2-4 cu LPS 2 Constanța și o victorie 4-0 cu CSS Slatina în grupa pentru locurile 5-8.

Sportulbistritean.ro

 | 657 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *