Tenis de masă: CSM Bistrița, locul II atât la feminin cât și la masculin în returul Superligii

 

În perioada 22-24 februarie a avut loc, la Buzău, returul Superligii Campionatului Național pe echipe la tenis de masă. La competiție a participat și CSM Bistrița, atât în competiția feminină cât și în cea masculină, după disputarea turului acestei competiții, bistrițenii ocupând primul loc la feminin și locul doi în competiție la masculin.

În competiția feminină CSM-ul a trimis în concurs trei junioare: Bernadette Szocs, Andreea Clapa și Maria Lumperdean, iar la masculin pe antrenorii Emilian Bulbuc și Cristian Podar și juniorii Daniel Dan, Adrian Costea, Bogdan Dombrea, ambele echipe fiind conduse de colectivul de antrenori format din Marian Filipaș, Emilian Bulbuc și Cristian Podar, ultimi doi fiind prezenți în dubla ipostază de antrenor-jucător.

Ambele echipe au terminat această competiție pe locul doi, fetele pierzând în fața celor de la Hidroconstrucția Slatina, în timp ce băieții au fost învinși de CS Volei Constanța și CSU Craiova. În clasamentele cumulate fetele au terminat competiția pe primul loc și vor întâlni în semifinale pe ACS Dumbrăvița Timișoara, în timp ce băieții au terminat pe locul doi și vor juca în semifinale cu CS Pristavu Câmpulung. Semifinalele se vor disputa în sistem tur-retur în 14 și 28 aprilie.

 

Feminin

CSM  – CS Farul Constanța  5-2, victorii Szocs 3, Clapa 2

CSM – CSM Rm. Sărat  5-2, victorii Szocs 3, Clapa 1, Lumperdean 1

CSM – CSS Slatina  5-2, victorii Szocs 3, Clapa 2

CSM – CSTA București  5-2, victorii Szocs 3, Clapa 2

CSM – ACS Dumbrăvița  5-2, victorii Szocs 3, Clapa 2

CSM – CSM Arad  5-3, victorii Szocs 3, Clapa 2

CSM – Hidroconstrucția Slatina  3-5, victorii Szocs 3

Masculin

CSM – ACCT București  5-1, victorii Podar 2, Costea 2, Dombrea

CSM – Electrica Sf. Gheorghe  5-2, victorii Dan 3, Podar 2

CSM – Ateneu Reșița  5-2, victorii Dan 3, Bulbuc, Costea

CSM – CSU Craiova  2-5, victorii Podar, Bulbuc

CSM – CS RER Buzău  5-0, victorii Podar 2, Dan 2, Costea

CSM – CS Pristavu Câmpulung  5-2, victorii Dan 3, Bulbuc, Costea

CSM – CS Volei Constanța  1-5, victorie Dan

Marian Filipaș, antrenor:”Am făcut un concurs bun, în care am obținut ceea ce ne-am propus. Suntem calificați cu ambele echipe în semifinale unde sperăm să avem evoluții bune pentru a reuși să jucăm în ambele finale”.

Leon Buhai / sportulbistritean.ro

 | 569 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *