Tenis de masă. Andreea Clapa, triplă campioană europeană: echipe, dublu și dublu mixt

A 56-a ediție a Campionatul European de tenis de masă pentru juniori și cadeți s-a disputat în Ostrava, Cehia în perioada 12-21 iulie.

La această ediție bistrițenii au participat cu sportivii: Andreea Clapa la cadete, Bernadette Szocs la junioare, Daniel Dan și Adrian Costea la juniori, dar și cu antrenorii Marian Filipaș care este antrenorul lotului național de cadete și Emilian Bulbuc, antrenorul lotului național de cadeți.

Performera delegației României la aceste europene a fost Andreea Clapa care a reușit trei titluri de campioană europeană de cadeți, în probele pe echipe, dublu și dublu mixt și o medalie de bronz în proba de simplu feminin.

Bernadette Szocs, după ce a ieșit campioană europeană de juniori cu echipa României, a pierdut ambele semifinale, atât la simplu, 0-4 împotriva nemțoaicei Nina Mittelham, producând astfel surpriza neplăcută a actualei ediții a europenelor, dar și la dublu împotriva unui cuplu german tot cu Mittelham în componență.Berni, deși și-a propus să obțină patru titluri europene la ultima ediție la care a participat ca junioară, a fost nevoită să se mulțumească cu un titlu și două medalii de bronz. Daniel Dan a reușit să ajungă în primii opt la dublu, în timp ce la simplu și dublu mixt nu a prins tabloul primilor 32. Adrian Costea n-a prins tabloul primilor 32 nici la simplu și nici la dublu.

Cristian Podar, antrenor:”Performanțele obținute de Andreea Clapa la actuala ediție a europenelor sunt extraordinare și merită toate felicitările tuturor românilor. Cu mai multă atenție și mai mult curaj putea să joace finala și la simplu. Din păcate pentru noi toți, ne-a surprins neplăcut evoluția lui Bernadette Szocs, care a pierdut ambele semifinale împotriva nemțoaicei Mittelham”.

Leon Buhai / sportulbistritean.ro

 | 403 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *