Biletele pentru întâlnirea România – Spania, programată la Cluj-Napoca, în turul 2 al Grupei I, Zona Europa/Africa, din cadrul Cupei Davis, se vor comercializa la prețul de 90 de lei pe zi, se arată într-un comunicat de presă al Federației Române de Tenis remis, joi, AGERPRES.
Tichetele de intrare vor putea fi achiziționate începând de vineri, 20 mai, de la ora 12,00, de pe site-ul www.eventim.ro și din rețeaua Eventim, inclusiv casieria Eventim din Iulius Mall Cluj.
Conform organizatorilor, copiii preșcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând același loc cu persoanele majore pe care le însoțesc și care dețin un bilet valabil.
Întâlnirea dintre România și Spania va avea loc în perioada 15-17 iulie 2016, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Partida se desfășoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu se vor disputa vineri, 15 iulie, meciul de dublu va avea loc sâmbătă, 16 iulie, iar duminică, 17 iulie, celelalte două meciuri de simplu.
Din echipa Spaniei care va juca la Cluj va face probabil parte și Rafael Nadal, care are nevoie de jocuri în Cupa Davis pentru a fi eligibil pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Învingătoarea dintre România și Spania va susține un baraj pentru promovarea în Grupa Mondială a Cupei Davis.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Dragomir)





Ultimele comentarii