Teaca vine la vânătoare de ”struți”: ”Suntem peste Academia Gloria!” Meciul e sâmbătă, la 14.00!

Academia de Fotbal Gloria are un meci greu, sâmbătă, în etapa a din Liga a 5-a. ”Struții” vor da piept cu AS Teaca, echipa care a câștigat ultimele două campionate dar care nu a avut finanțare pentru a promova în Liga a 4-a.

Unul dintre conducătorii echipei, Mihai Hasnaș, spune că a văzut Academia în meciul cu Voința Matei și că nu l-a impresionat cu nimic. ,,Sper și cred că vom reuși un rezultat pozitiv. Am văzut Gloria la meciul cu Matei și nu m-a impresionat ca și echipă. Suntem peste ei și sper să avem parte de un arbitraj corect”, spune Hasnaș.

Real Teaca are 5 victorii în 8 meciuri, din care 3 victorii în ultimele 3 etape. A avut un start mai slab dar și-a revenit. Lotul este acelașii ca și anul anul trecut, cu mai mulți tineri, dintre care doi au ajuns titulari de drept. Marea absență este Fulop Tiberiu, plecat în Germania, jucător care nu a evoluat deloc în acest sezon. ”Principalul atu al echipei este forța grupului. Ne bazăm pe experiența lui Sabău și Ceușan, inventivitatea lui Matei și Horvat, travaliul lui Lacan, Lupu și Brătfălean și, nu în ultimul rând, pe Cotoi, cel mai bun vârf din Liga a 5-a”, mai spune Mihai Hasnaș.

Partida este programată sâmbătă de la ora 14.00 pe stadionul Jean Pădureanu și este condusă la centru de Augustin Petraș.

Seria 1

Etapa 9 – 31 octombrie – ora 14.00
Heniu Pr. Bargaului Hebe Singeorz-Bai
Vulturul Arcalia Olimpia Sieut
Minerul Rodna Somesul Feldru
Somesul Rebrisoara Real Budus
Vointa Mariselu AFC Budac

Clasament

1 Hebe Singeorz-Bai 8 7 1 0 40 -12 22p
2 Vointa Mariselu 8 5 1 2 21 -23 16p
3 Minerul Rodna 8 4 1 3 32 -14 13p
4 AFC Budac 8 4 1 3 31 -25 13p
5 Heniu Pr. Bargaului 7 4 0 3 14 -15 12p
6 Olimpia Sieut 8 3 1 4 17 -15 10p
7 Real Budus 7 3 1 3 17 -18 10p
8 Vulturul Arcalia 8 3 1 4 24 -28 10p
9 Somesul Feldru 8 2 1 5 14 -27 7p
10 Somesul Rebrisoara 8 0 0 8 15 -48 0p
 

Seria 2

Etapa 9 – 31 octombrie – ora 14.00
Gloria Bistrita Real Teaca
Recolta Chiuza Sageata Dumbravita
Vulturul Branistea Victoria Uriu
sta Vointa Matei
Unirea Bozies Unirea Urmenis
A.S. Archiud Unirea Ciceu Giurgesti
 

 

Clasament

1 Vointa Matei 8 6 1 1 31 -11 19p
2 Gloria Bistrita 7 6 1 0 24 -5 19p
3 Real Teaca 8 5 1 2 26 -12 16p
4 Unirea Urmenis 8 5 0 3 29 -15 15p
5 Victoria Uriu 7 4 1 2 20 -12 13p
6 Unirea Bozies 7 3 2 2 26 -12 11p
7 Vulturul Branistea 7 3 1 3 14 -17 10p
8 Unirea Ciceu Giurgesti 7 2 1 4 23 -27 7p
9 Sageata Dumbravita 7 1 1 5 11 -21 4p
10 A.S. Archiud 7 0 1 6 6 -30 1p
11 Recolta Chiuza 7 0 0 7 5 -53 0p

Toate meciurile se joacă sâmbătă, de la ora 14.00

 | 2.456 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *