Robert Mureșan Ștefănuțiu este unul dintre cei mai buni sportivi pe care îi are clubul de taekwondo CS ILYO Bistrița. În vârstă de 9 ani, Robert are deja rezultate impresionante la nivel de copii, în concursurile naționale și internaționale.
Robert Mureșean Ștefănuțiu practică taekwondo de 4 ani și este deținătorul centurii roșii cu negru. Cele mai importante performanțe le-a obținut anul acesta, când a câștigat două medalii de bronz la Campionatele Mondiale de Copii. Robert are în palmares 5 titluri de campion național la individual (2 la lupte și 3 la poomsae) și mai multe titluri de campion național la dublu și triplu. Până acum, Robert, elev la Școala Generală Nr. 1 din Bistrița, a adunat peste 40 de medalii.
Multă muncă în spatele rezultatelor. Performanțele obținute de Robert Mureșan Ștefănuțiu au în spate multe ore de muncă. Acesta face câte două ore de antrenamente pe zi, în fiecare zi, de luni până sâmbătă. "Trebuie să te pregătești foarte mult pentru asemenea rezultate, e nevoie de foarte multă seriozitate, de foarte multă muncă. Este nevoie de foarte multă disciplină", ne spune antrenorul lui Robert, Marius Muti. Robert se pregătește pentru a obține centura neagră și va susține examenul în stagiul din vara aceasta.
Părinții îl susțin la toate concursurile. Robert este susținut, la toate concursurile, de părinții lui, Anamaria și George Mureșan Ștefănuțiu (patronii Geoplast) care se mândresc cu performanțele fiului lor. Iubitori de sport, soții Mureșan Ștefănuțiu se numără printre părinții care susțin sportul în general și sunt sponsori la concursurile de taekwondo organizate în Bistrița, alături de Riti Lucian și Mirela (Rimini și Alma) și Pop Buia Claudiu și Mihaela (Italceramic),Tiberiu Creț (Witaro Grup), Călin Harșianu (Salix) și Gelu Gliga (Cabtec Prod).
Augustin Danci
| 1.449 vizualizări
Ultimele comentarii