Tabita Tour, bilanț după primul semestru! 2,5 milioane de euro pentru noi autocare în 2014!

Tabita Tour, una dintre cele mai puternice și cunoscute companii de transport din țara noastră, parte a grupului Filadelfia, și-a prezentat realizările obținute în primul semestru al anului 2014, investițiile făcute în acest semestru, dar și premizele de viitor. Astfel compania a încheiat primele șase luni ale acestui an cu o cifră de afaceri de aproximativ 28 de milioane de lei, în creștere cu 22% față de aceeași perioadă din 2013. În paralel, compania a raportat, pentru semestrul 1, și o creștere de 31% a vânzărilor biletelor de autocar.  

Pentru anul 2014, compania a alocat peste 2,5 milioane de euro pentru achiziționarea de noi autocare, dezvoltarea unui terminal de îmbarcare/debarcare a pasagerilor și achiziționarea unui sistem ERP, în vederea optimizării și eficientizării activităților departamentului de transport.

 

După ce și-a făcut intrarea pe piața din Franța, odată cu deschiderea primei agenții din Nisa, transportatorul bistrițean și-a extins parcul auto, achiziționând patru autocare noi, marca Setra Comfort Class 500 și Mercedes Benz Tourismo 17RHD. Investiția s-a ridicat la aproape 1,3 milioane de euro. În acest moment, Tabita Tour deține o flotă de  61 de autocare de ultimă generație, dintre care 37 operează pe rutele internaționale, iar 24 pe liniile interne. Valoarea totală a parcului auto depășește 42 de milioane de lei.

Anual, investim în modernizarea parcului auto, în tandem cu creșterea portofoliului de clienți sau dezvoltarea rutelor noi. Liberalizarea pieței muncii în Spania și Franța, coroborată cu multiplele campanii de fidelizare a clienților au dus la creșterea cererii pentru serviciile Tabita Tour și, implicit, la necesitatea de a ne extinde flota. Investițiile programate pentru anul acesta sunt parte a planului de dezvoltare Tabita Tour, prin care ne dorim implementarea unor servicii menite să crească nivelul de confort și siguranță al pasagerilor. Investim constant în dezvoltarea serviciilor sau în îmbunătățirea acestora, deoarece noi, transportatorii, avem obligația de a crește nivelul pieței, pentru a le oferi clienților experiența unei călătorii plăcute, mai ales atunci când drumul la destinație depășește sute de kilometri”, a declarat Ioan Sighiartău,director general al Filadelfia Group.

La întâlnirea organizată cu presa, a participat și Bogdan Aldea, directorul de vânzări autocare și autobuze noi al Mercedes-Benz România care ne-a declarat:„Acolo unde viziunile în ceea ce privește calitatea serviciilor și atenția față de client se întâlnesc iau naștere parteneriate de lungă durată. Tabita Tour este unul dintre clienții Mercedes-Benz care și-a demonstrat, de-a lungul timpului, atașamentul față de brandul nostru, investind constant în parcul său auto, în ciuda climatului economic dificil. Pentru noi, excelența înseamnă totul și ne bucurăm când și partenerii Mercedes-Benz tind spre aceeași abordare în activitatea lor de zi cu zi”

 

Tot în acest an, Tabita Tour a mai demarat o investiție ce se ridică la aproape un million de euro, un terminal îmbarcare/debarcare a pasagerilor la ieșirea din țară, în Arad. Proiectul va fi implementat în proporție de 40% în acest an, restul urmând să se realizeze pe parcursul anului 2015.

Compania mai pregătește o investiție importantă, pentru eficientizarea serviciului de ticketing și gestiune a pasagerilor: implementarea unui soft pentru vânzarea mobilă a biletelor pentru rutele externe, care va permite urmărirea, în timp real, a activității de îmbarcare, repartizare și transportul pasagerilor. Tabita Tour este, astfel, prima companie de profil din România care realizează o astfel de investiție. Sistemul face parte din programul Enterprise Resource Planning (ERP), cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, valoarea totală a acestuia ridicându-se la 925 de mii lei, din care asistența financiară nerambursabilă depășește 261 mii de lei. Sistemul va putea fi utilizat din luna august a anului curent.

Prezentă pe piața transportatorilor de 12 ani, Tabita Tour este o companie cu capital 100% românesc. Transportatorul operează, în special, pe destinații ca Spania, unde a dezvoltat o rețea cu 23 de agenții, Italia (2 agenții) și Franța (o agenția la Nisa). În 2013, în parteneriat cu Filadelfia Turism, compania a lansat un produs nou pe piață, curse charter cu autocarul pe destinații turistice din Europa și Turcia. Pe lângă rutele internaționale, Tabita Tour deține și linii interne județene și interjudețene, având, la nivel național, 37 de agenții. Compania a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 56 de milioane de lei și are în prezent 253 de angajați, din care 144 șoferi.

Filadelfia Group este un grup bistrițean de firme cu activități în diverse domenii: transport rutier de persoane, intern și internațional (Tabita Tour), turism (Filadelfia Turism), asigurări (DirektAsig Filadefia Broker de Asigurare), transport de marfă (Filadelfia Marfă) și construcții (Filadelfia Construcții).

Răspunzând întrebărilor ziariștilor, Ioan Sigartău, directorul general al companiei, a arătat că anual cu autocarele companiei călătoresc în jur de 150.000 de pasageri în străinătate, în timp ce în țară compania transportă în jur de 30000 de persoane lunar. Activitatea companiei este încă afectată de pirateria din transporturi, în special la transportul intern, autocarele circulă cu o încărcare de peste 75%, amortizarea investiției se va face în 5 ani, 90% din activitatea companiei se realizează pe transportul internațional. Datorită creșterii accizei la carburant, compania va alimenta autocarele, care circulă în străinătate, în Ungaria, unde s-a negociat un preț mai bun.

Sportulbistritean.ro






 | 2.572 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *