Starea lui Jean Pădureanu s-a agravat! Avocatul său va cere întreruperea pedepsei!

 

Jean Pădureanu, unul dintre cei opt condamnați în dosarul Transferurilor, este grav bolnav, iar avocatul său va cere săptămâna viitoare întreruperea pedepsei, din motive medicale – anunță B1TV.

„Voi întreprinde eu săptămâna viitoare respectiv o cerere de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale. Starea domnului Pădureanu nu e relativ gravă, este extrem de gravă, are o serie întreagă de afecțiuni, principala fiind un diabet în aprope de stare comatoasă și o situație în ce privește afecțiunile neurologice, nu o spun eu, o spun medicii, care au constatat semne ale bolii Alzheimer”, a declarat  astăzi pentru B1TV Ioan Cazacu, avocatul lui Jean Pădureanu care mai spune că în aceste condiții, fostul președinte al clubului Gloria Bistrița, ar fi incapabil să se apere.

De altfel, Jean Pădureanu a fost dus în arest direct de la spital, acolo unde fusese internat cu câteva zile înainte de condamnare. Până să depună însă cererea de întrerupere a pedepsei pe motive medicale, Ion Cazacu așteaptă, mai întâi, motivarea judecătorilor pentru condamnarea de 3 ani și 4 luni de închisoare, în dosarul Transferurilor.

Cristina Milea – bistriteanul.ro

 | 298 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *