În 5 octombrie 2004, Sportul bistrițean a apărut ca o pată de culoare într-o lume a presei locale bistrițene, devenită monotonă prin monopolul deținut de cotidienele Mesagerul și Răsunetul.
Pe copertă aveam o poză cu Cristian Coroian dintr –un meci cu Alba Iulia, câștigat de Gloria cu 6-1.Printre oamenii de bază era și cel care avea să devină antrenorul echipei bistrițene și care marca atunci două goluri.
În pagina 4, la opinii, semnau Leonard Muha și Mircea Meșter, două nume care ulterior aveau să devină celebre în România.
Paginile 6-7 cuprindeau toate meciurile dintr-o etapă de Liga a 4-a, ligă în care domina pe atunci Minerul Rodna. Aveam și o rubrică de ”jupci”, unde adunam câteva replici amuzante culese de noi de la meciurile din Liga a 4-a, pe atunci Divizia D.
Pagina 10 a fost dedicată Mariei Cioncan, care era primită pe-atunci la Bistrița ca o prințesă după Olimpiada de la Atena, deși plecase ca o cenușăreasă.
Materialul monden de pe ultima pagină era dedicat familiei Mândrean, Sergiu și Andreea fiind proaspăt căsătoriți. Mai puțină rezonanță avea pe atunci numele celei care semna aceste materiale mondene, Innes Popa. Puțini știu că, de fapt, acesta era pseudonimul sub care semna în Sportul bistrițean nimeni alta decât cea care avea să devină în acest deceniu o doamnă de mare succes în domeniul presei și nu numai, Claudia Andron.
De altfel, în caseta de redacție a primului număr mai apăreau, alături de fondatorii Adrian Linca și Vasile Bancea, două nume cunoscute lumii sportului local: Sergiu Gabor – azi șeful catedrei fotbal de la LPS și Dinu Onița –inspector de educație fizică. Remarcabilă era și tehnoredactarea ziarului, revoluționară pentru acele vremuri ale printului local, realizată de Cosmina Neagoe.
Din 2004 și până în 2015, săptămână de spătămână publicația noastră a apărut la toate chioșcurile de difuzare a presei din județ și costa la început 9500 de lei, pe vremea în care nu apăruseră încă Ronii. Vremurile grele pentru presa scrisă ne-au obligat să renunțăm în ultimii doi ani la ediția tipărită și să publicăm doar pe net. Dar, cine știe, cândva, povestea ar putea fi scrisă din nou pe hârtie!
Ultimele comentarii