Luni seara, în emisiunea Corner de la Direct TV (prima ediție difuzată și pe RDS), Grigore Butuza, Dan Tanko și Augustin Danci- invitații din studio, au extras fiecare câte un talon dintre cele care au participat la concursurile din Sportul bistrițean de săptămâna trecută. Fostul căpitan al Gloriei a pus mâna pe un talon pe care era trecut numele…, cel care a intrat astfel în posesia unui meniu la Lordinu, în fiecare zi, vreme de o săptămână. Pesedistul Tanko a extras numele Emiliei David, o bistrițeancă ce a câștigat 7 zile de pizza la Erin’s Pub, pe strada Gheorghe Șincai.
Ultimul premiu al acestei săptămâni a fost luat de Aurelian Pădurețu, care s-a ales cu un butoi de bere și o masă cu prietenii la Restaurantul Romance. Concursurile noastre vor continua și în numerele viitoare. Taloanele din acest număr vor putea fi trimise pe adresa redacției (Gării 30, sc. B, ap. 91) sau puse în urnele de la magazinele Casa de Vis până luni, 10 ianuarie. Următorul număr al săptămânalului nostru va ieși miercuri, 12 ianuarie, când veți putea vedea care au fost următorii premianți, evident dacă ratatți Cornerul de luni, 10 ianuarie, de la ora 20.30.
„Spicu” s-a distrat cu prietenii la Romance
Aurelian Pădurețu este primul câștigător al unui butoi de bere, la concursul săptămânalului Sportul Bistrițean. Marți dimineața a intrat în posesia lui iar aseară s-a distrat cu 3 prieteni la Romance, pe cheltuiala magazinelor Casa de Vis. Aurelian, cunoscut după porecla „Spicu„ este un cititor fidel al ziarului și urmărește cu interes sportul, în special fotbalul din județ. „Tata cumpără ziarul în fiecare săptămână, eu sunt interesat mai mult de fotbalul din județ, unde am jucat și eu. Am participat la concurs pentru căaveam ziarulși am văzut talonul și am zis căde cesănu încerc. Nu mă gândeam că o să câștig, mă uitam la emisiune și nu mi-a venit să cred că eu am câștigat„ spune Aurelian.
„Spicu„ a jucat fotbal încă de mic, la juniorii de la Juventus Bistrița și la Gloria Bistrița iar apoi în Liga a V-a, la Viticola Dumitra. Crede că nivelul fotbalului din județ a crescut foarte mult în ultima vreme. „Cred că a crescut foarte mult nivelul Ligii a patra, sunt echipe în care s-au băgat foarte mulți bani, de exemplu Feldru și Romuli. Au jucători foarte buni și cei de la Romuli au o bază sportivă extraordinară. Ar trebui urmat exemplulu celor de la Romuli, de mai multe echipe„ spune Spicu. Acesta ține cu Gloria, cu Dinamo și cu Chelsea și va urmări etapa de Crăciun din Premier League împreună cu prietenii, la un butoi de bere câștigat la concursul din Sportul Bistrițean.
Augustin Danci






Ultimele comentarii