Spectacol pe două roți, organizat de PSD

Duminică, 30 de concurenți s-au întrecut pe motoare și ATV-uri pe Dealul Cighir. Cupa Bistrița la Motocros, organizată de către Partidul Social Democrat și XRT Bistrița s-a desfășurat pe o vreme frumoasă și a adus pe Dealul Cighir aproape 500 de bistrițeni. Concurenții s-au întrecut în câte două runde la trei clase.

  Un concurs organizat numai pentru bistrițeni, Cupa Bistriței la motocross a oferit un adevărat spectacol pe două roți. Prin participarea destul de numeroasă, s-a văzut că motoarele sunt un fenomen și în Bistrița, tot mai mulți tineri, și nu numai, optând pentru acest sport, spectaculos dar și costisitor. Pe o vreme destul de călduroasă pentru luna octombrie, 30 de participanți s-au aliniat la start, la trei categorii: motociclete începători și OPEN 250 cmc, dar și ATV-uri. Concursul s-a desfășurat în două runde, pe un traseu destul de spectaculos, dar și accesibil pentru cei mai puțin experimentați. La ATV-uri (quad), competiția a fost câștigată de Mircea Vasile, care a dominat concursul. Mai spectaculoasă s-a dovedit a fi întrecerea la motociclete, la cele două categorii. Concurenții s-au întrecut în depășiri și sărituri spectaculoase, fără nici un fel de menajamente, spre deliciul publicului. La clasa începători, pe locul al treilea s-a clasat Robert Sighiartău iar poziția a doua a fost ocupată de Ionuț Buliga. Concursul a fost câștigat la această categorie de Cristian Filimon. La clasa OPEN 250 cmc, cel mai bun a fost de departe Andrei Vieriu, un împătimit al acestui sport extrem, care a făcut spectacol, bucurându-se și de mulți admiratori în rândul celor prezenți pe margine. Pe locurile II și III la această categorie s-au clasat Ionuț Sângeorzan și Flaviu Rus.

 | 255 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On