Șomfelean, supriza etapei, a bătut CFR-ul

Juniorii B ai Liceului cu Program Sportiv au reușit cel mai bun joc din acest sezon, câștigând pe teren propriu, cu CFR Cluj, scor 1-0. Singurul gol al meciului a fost marcat de Bordeianu, cu un șut în vinclu de la 18 metri, după o cursă pe partea stângă. „A fost cel mai bun joc al nostru. S-a văzut că dacă ne lasă arbitrii, dacă fluieră corect, putem juca foarte bine. Am marcat un gol de generic prin Bordeianu, după care meciul a fost foarte echilibrat. Un joc frumos oferit de ambele echipe. Un mare câștig pentru echipă este Ionuț Pop, revenit la LPS” a declarat Gheorghe Șomfelean.

Pentru LPS Bistrița au evoluat: Cioncan; Muscar, Pop, Sigartău, Pudilic, Luca, Burdeț, Mireșan, Simionca, Bucurici, Bordeianu. Au mai intrat: Mureșan, Truță.

Sigmirean
a pierdut
cu CFR

Juniorii A ai Liceului cu Program Sportiv au început meciul cu CFR cu gândul de a spăla rușinea din tur, când au încasat 13 goluri. Bistrițenii au făcut un joc mult mai bun de această dată, dar valoarea CFR-ului și-a spus cuvântul, clujenii impunându-se cu 2-0. „Am jucat mult mai bine decât în meciul tur, de la ei. Acum, am avut o repriză secundă foarte bună, în care ei nu au avut nicio ocazie” a decarat antrenorul LPS-ului, Dumitru Sigmirean.

Pentru LPS Bistrița au evoluat: Mureșan; Ropa, Clapa, Timiș, Cengher, Cioncan, Moroșan, Hazbei, Dănilă, Runcan, Nalați. Au mai intrat: Vlaic, Cătuna, Forai, Plăian.

 | 356 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On