Șoimii au fost mai agili

Șoimii Chiraleș au obținut trei puncte mari, într-un meci în care au jucat fotbal doar în ultimul sfert de oră

Prima etapă a play-off-ului a adus față în față două echipe ajunse pe ultima sută de metri la baraj. Viticola Dumitra s-a calificat în dauna echipei LPS Bistrița, în timp ce Șoimii Chiraleș au ajuns în ultimul act al competiției la”¦ ”masa verde”, Olimpia Șieuț fiind penalizată de comisia de disciplină a AJF. Viticola Dumitra a început mai bine jocul, creându-și câteva ocazii de a marca, după care Pădureț a deschis scorul cu un șut din întoarcere. În loc să asistăm la o revenire a gazdelor, am avut parte de un joc mai bun al oaspeților, concretizat printr-un nou gol a lui Boroș, acesta speculând pasa greșită a portarului Gocică. Zarurile păreau a fi aruncate, mai ales că gazdele nu reușeau să amenințe poarta adversă. Viticola putea să facă la un moment dat 4-0 sau 5-0, Boroș și Pădureț irosind toate situațiile clare de gol, poarta părând prea mică, chiar și a-tunci când se aflau la câțiva metri în fața ei. Ocaziile aveau să se răzbune însă, Greluș reușind să reducă din diferență, după o lovitură liberă executată perfect. A fost golul descătușării, Șoimii prinzând curaj și, în urma atacurilor intense la poarta oas-peților, au reușit golul egalizator, prin Adrian Otviș. Șoimii au lăsat impresia că sunt mulțumiți cu acest rezultat, și așa nesperat, însă în ultima fază a meciului, Vîjea s-a trezit cu mingea la picior și, fără să stea prea mult pe gânduri, a prins un șut de zile mari sub transversală, aducând victoria pentru echipa gazdă.

Aceasta este echipa noastră, una imprevizibilă, de care celelalte echipe ar trebui să se teamă. Luptăm până în ultimul minut și vom lupta până la capăt. Poate calificarea noastră în ultimul moment nu este întâmplătoare”¦
Vasile Lechințan, finanțator Chiraleș

 | 85 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On