Sintetic, Liga a III a: Pompierii revin în fotoliul de lider! BN Galaxy confirmă forma bună

Suntem aproape de jumătatea întrecerii Ligii a treia din Campionatul municipal de minifotbal şi lupta rămâne deschisă pentru promovare. Primele două echipe s-au întâlnit în etapa a 10 a şi a rezultat un meci extrem de echilibrat, tranşat de execuția de efect a lui Horga.

Au câştigat Firefighters United la limită şi primul loc le revine acestora, Loco Juniors secondând cu brio liderul.

Pe 3 rămâne Gloria 9, echipa lui Dani Cincea surclasând pe cei de la GLS. A fost o victorie dedicată suporterilor, ora târzie nefiind un impediment pentru aceştia să fie alături de echipă, având chiar şi echipamentul favoriților.

BN Galaxy au arătat că rămân o pretendentă la promovare, după o revenire spectaculoasă cu Voința Mărişelu. Cei din urmă au avut 2-1 şi penalty ratat, dar finalul a aparținut celor de la BN Galaxy, golurile lui Marius Cozac şi dubla lui Paul Scridon aducând o victorie importantă pentru aceştia.

Tysita i-a adus cu picioarele pe pământ pe cei de la Belco Avia, Buta rezolvând meciul aproape de unul singur. Polimed a condus din nou la pauză, dar nu au ştiut să gestioneze finalul de meci şi s-au văzut nevoiți să se recunoască învinşi de Blade Team, echipă ce rămâne şi ea în cărțile play-off-ului.

Tot de un final încins a avut parte şi meciul dintre Campeador şi Partizan Monariu, primii având mai mult sânge rece şi reuşind a doua victorie stagională. Primul punct în clasament l-au obținut şi cei de la Bistritzer Boys, având la un moment dat şi un avantaj de două goluri pe tabelă contra celor de la Tacs. Aceştia au egalat însă şi puteau obține chiar victoria, dacă mingea nu lovea transversala porții adverse la ultima fază a meciului.

Rezultatele etapei cu numărul 10, clasamentul şi programul complet al etapei din acest week-end: Firefighters United-Loco Juniors 2-1, Belco Avia-Tysita 2-7, BN Galaxy-Vointa Mărişelu 3-2, Bistritzer Boys-Tacs 3-3, Blade Team-Polimed 3-2, Campeador-Partizan Monariu 5-4, Gloria 9-GLS 11-0.

Clasament: 1.Firefighters United 28p, 2.Loco Juniors 27p, 3.Gloria 9 22p, 4.Vointa Mariselu 19p, 5.Blade Team 19p, 6.BN Galaxy 19p, 7.Tysita 16p, 8.Belco Avia 15p, 9.Partizan Monariu 9p, 10.Campeador 8p, 11.Polimed 7p, 12.Tacs 7p, 13.GLS 7p, 14.Bistritzer Boys 1p.

Etapa viitoare: vineri ora 17.30 Gloria 9-Loco Juniors, ora 22 Tysita-Bistritzer Boys, sambata ora 12 Tacs-Campeador, ora 19 BN Galaxy-Belco Avia, ora 22 Polimed-Vointa Mariselu, duminica ora 13 Partizan Monariu-Firefighters United, ora 15 GLS-Blade Team.

Toate jocurile se dispută pe Baza Raoul de lângă Kaufland.

 | 2.547 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *