Pe o vreme superbă de toamnă, echipele Ligii întâi a Campionatului municipal de minifotbal s-au întrecut în reuşite, cele 59 de goluri marcate stând mărturie la spectacolul de la Baza Raoul.
Extratereştrii au făcut uitat startul mai slab de sezon şi au umplut poarta celor de la Avramii, aceştia având totuşi meritul de a marca de 4 ori, Chindea şi Cioancă salvând onoarea acestora. Cătălin Nuțu a arătat de ce joacă la Extratereştrii, reuşind cel mai bun joc în tricoul vicecampioanei şi marcând de 6 ori.
Real Protaxi şi-a adus aminte că au terminat sezonul trecut pe podium şi, după o evoluție entuziasmantă au zdrobit Dacii Liberi, Ştețco, Florin Alexandru sau Candale marcând din orice poziție.
La 3-1 pentru Vidmar, se punea doar problema diferenței de scor cu care liderul va trece de FC Nosen. Mihai Danciu e însă un antrenor care ştie să îşi mobilizeze jucătorii şi ceea ce a urmat a fost demn de un scenariu SF. Hattrick-ul lui Briciu şi eurogolul lui „Țăcă” Marius Pop au dus scorul la un incredibil 4-3 pentru FC Nosen, dar Vidmar au avut forța să revină şi să smulgă un egal in-extremis.
FC Stone Team a rămas singura echipă cu punctaj maxim, după o nouă demonstrație de forță a „englezilor”. Sub privirile lui „Mike” Mihai Cireş, Voicuț&Compania au învins la scor de tenis pe Muncelului FC, Hontilă, Dumitrean sau Alin Florea făcându-şi din nou datoria pe tabela de scor.
Juventus Comelf (foto), cu un superb echipament, îşi continuă seria meciurilor cu 5 goluri marcate, trupa lui „Fiu” Cosmin Câmpian şi Cosmin Logigan arătând că rămâne o forță a campionatului.
Dezamăgirea acestui început de sezon e Rimini, trupa lui Goia fiind surclasată de „beclenari”, Telefoane Beclean fiind pe o pantă ascendentă, Halas şi Vărărean fiind în mare formă.
Tot în mare formă sunt şi EMI Corporation, trupa lui Marian Mureşan mai bifând un succes la limită, de această dată cu Vikingii, la capătul unui joc extrem de echilibrat. Echipa fraților Someşan a condus pe tabelă aproape o repriză, dar a fost egalată la ultima fază înainte de pauză, „Tani” Traian Savu insistând la o minge care părea pierdută. Partea a doua a jocului s-a jucat pe contre, desprinderea celor de la EMI Corporation pe tabelă venind la ultima fază a meciului, Lazăr Boldiş transformând cu sânge rece o lovitură de la 9 m îndelung contestată de cei de la Vikingi.
Rezultatele etapei cu numărul 5, clasamentul şi programul complet al etapei viitoare: EMI Corporation-Vikingii 2-1, Muncelului FC-FC Stone Team 1-6, Shadows Arcalia-Raal 0-6, Avramii-Extratereştrii 4-11, Dacii Liberi-Real Protaxi 0-8, Juventus Comelf-Leoni SIL 5-1, Vidmar-FC Nosen 4-4, Telefoane Beclean-Rimini 5-1.
Clasament: 1.FC Stone Team 15p, 2.Vidmar 13p, 3.EMI Corporation 13p, 4.Raal 12p, 5.Juventus Comelf 10p, 6.Real Protaxi 9l, 7.Vikingii 9p, 8.Extratereştrii 8p, 9.Telefoane Beclean 7p, 10.Rimini 6p, 11.FC Nosen 4p, 12.Shadows Arcalia 3p, 13.Muncelului FC 3p, 14.Dacii Liberi 3p, 15.Avramii 1p, 16.Leoni SIL 0p.
Etapa viitoare 19 octombrie ora 13 Shadows Arcalia-FC Stone Team, ora 14 FC Nosen-Juventus Comelf, ora 15 Rimini-Vidmar, ora 16 Vikingii-Real Protaxi, ora 17 Raal-Muncelului FC, ora 18 Telefoane Beclean-Extratereştrii, ora 19 Dacii Liberi-Avramii, ora 20 Leoni SIL-EMI Corporation.
Toate jocurile se dispută pe Baza Raoul de lângă Kaufland.
octombrie 17, 2019
Tamas, cel mai mare escroc!!
octombrie 17, 2019
ops…iar te-ai udat.nici în visele tale nu o sa ajungi pe unde au umblat alții.o fi fost prea scumpă berea la kaufland şi te-ai întors spre casă..vai..şi ți-ai dat seama şi că te-au închis afară…e cazare gratuită pe Someşului. nu-ți face griji, nu-i nimic pierdut…poate doar viitorul tău de arbitru..ăăă…spectator cu bățu’-n mână, că în altă parte nu încape de pampers.rămâne cum am stabilit.😂😂😂😂
octombrie 17, 2019
Da, de asta vreau sa ma fac arbitru sa beau bere pe gratis la baza Raoul, sa ifur pe uniii pt ca am promiși de la alții!!!Aaa… dar o sa fie Multa m..eee !!!
octombrie 17, 2019
un sfat…dacă vrei să te faci arbitru doar pentru bere gratis şi pentru bani de la unii…şi m–e de la alții…încearcă pe centură😂😂😂…acolo ai 3+1…şi n-o să îți mai tremure pamperşii…nu-ți trebuie nici gramatică..şi pun pariu că n-o să fi nici dezamăgit de prestația ta…până atunci…enjoy the game. free spins…ifur-rupt în c-r…😂😂😂😂
octombrie 18, 2019
Bravo tie, văd ca stii cum e,chiar asa te-ai înjosit sa stai și pe centura…de asta zambestii tot timpul, să-ți atragi clienții!!!👌🏻👈