A fost etapa cu numărul 11 a Ligii I din Campionatul municipal de minifotbal.O etapă care i-a lăsat pe Extratereştrii singuri pe prima poziţie şi care a avut o desfăşurare spectaculoasă, care i-a trecut prin toate stările pe numeroşii spectatori prezenţi la Baza Raoul.
Comelf a oferit o replică dârză trupei lui Jon Runcan şi le-au lipsit doar 40 de secunde să plece neînvinşi. Traian Recean a stabilit scorul pauzei, şutul acestuia surprinzându-l pe Pasztor şi făcându-l fericit pe Cosmin Câmpian. A doua parte a început cu golul lui Abiel Deac şi continuarea a fost demnă de un scenariu unui film de suspans.
Ratări incredibile ale Extratereştrilor, barele s-au zguduit serios de cel puţin 6 ori iar portarul Darius Trişcaş a fost în zi mare, continuând evoluţia senzaţională din prima repriză a celuilalt portar de la Comelf, Dorel Mărghidan. Şi, când nimeni nu se mai aştepta, cu 40 de secunde înainte de final, John Runcan a ucis speranţele Comelfului, cu un gol care duce Extratereştrii pe primul loc.
Asta şi pentru că Real Protaxi a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest campionat, ţinând în şah liderul de până acum al campionatului. Raal a avut şi neşansă, Ghiţă Negrea, Paul Chiorean dar mai ales Florin Fizeşan ratând din poziţii excelente. Golul trupei lui Mateescu a venit până la urmă, norocos, după o ezitare a portarului „Lobby” Florin Coşilcă, excepţional însă de-a lungul întregii partide, cu parade care i-a scos din mână pe adversari. Echipa lui Dumitru Moldovan nu a depus însă armele şi a reuşit egalarea prin Alex Cilean, incisivul atacant al celor de la Protaxi fiind din nou în formă excelentă. S-a terminat 1-1, echitabil, şi Raal pierde primele puncte din acest sezon.
Puf de Păpădie şi Vig Pavaje au oferit unul dintre cele mai frumoase meciuri ale zilei, cu multe goluri şi faze bune de fotbal. Un lucru normal, dacă luăm în considerare numele care au evoluat pentru cele două echipe. Puful a fost vioara întâi, conducănd de fiecare dată pe tabelă,Cătălin Spân făcându-şi un frumos cadou de ziua lui cu un gol şi un joc bun, dar şi „beclenarii” au avut şansa lor, la 3-3 fiind pe val. Finalul a adus o victorie pe deplin meritată pentru trupa lui Florin Rus, Marius Chira, Cristi Pop, „Mandea” Dănilă Iosif , Alin Pădurariu sau „Rooney” Adrian Rebrişorean fiind cu o treaptă mai superioară decât Paul Halas, Rareş Petrean sau Cătălin Beraru.
„Talibanu” Dan Atănăsoaie le-a purtat din nou noroc Dacilor Liberi, într-o confruntare care se anunţa dificilă pentru trupa lui Soţan şi Popovici. Şi începutul părea să confirme temerile acestora, „Lenţu” Vasile Morar deschizând scorul pentru Shadows Arcalia. A fost doar un foc de paie, Dacii Liberi făcând scorul etapei, Cornel Pop trecându-şi în cont o nouă dublă, cu Ani Răzvan din nou printre remarcaţi. Tot la remarcaţi apare din nou Ionuţ Sereţean pentru Emi Corporation, trupa lui Marian Mureşan mai bifând un succes la limită cu Muncelului FC, scorul de 1-0 fiind preferatul acestora.
Vikingii şi-au dat viaţa pe teren şi au scos un punct nesperat cu Energoplast. Scorul de 2-0 a fost periculos pentru trupa lui Sergiu Iugan, Ghiţ dând semnalul revenirii cu un şut deviat. Silviu Seserman a egalat cu un şut imparabil, şi, chiar dacă au fost din nou conduşi, au reuşit să egaleze din nou, fiind acum cu cifra 4 în dreptul punctelor. Puncte care rămân la fel pentru Olis, care a pierdut cu Rimini, trupa lui Goia confirmând forma bună prin care trec, dar şi pentru Leoni SIL, care a pierdut derby-ul firmelor cu Teraplast. Cu „legiunea străină” de la Mureş, trupa lui Paul Czervenski nu le-a dat nici o şansă acestora, câştigând un meci important şi îmbunătăţindu-şi golaverajul.
Rezultatele etapei cu numărul 11, clasamentul şi programul complet al etapei următoare: Rimini-Olis 3-0, Vig Pavaje-Puf de Păpădie 3-5, Shadows Arcalia-Dacii Liberi 1-6, Energoplast-Vikingii 3-3, Muncelului FC-Emi Corporation 0-1, Raal-Real Protaxi 1-1, Comelf-Extratereştrii 1-2, Teraplast-Leoni SIL 6-3.
Clasament: 1. Extratereştrii 33p, 2. Raal 31 p, 3. Puf de Păpădie 28p, 4. Comelf 24p, 5. Energoplast 20p, 6. Real Protaxi 19p, 7. Muncelului FC 19p, 8. Emi Coproration 16p, 9. Vig Pavaje 15p, 10. Rimini 15p, 11. Dacii Liberi 13p, 12. Teraplast 10p, 13. Shadows Arcalia 6p, 14. Vikingii 4p, 15. Leoni SIL 3p, 16. Olis 3p.
Etapa viitoare, 25 noiembrie: ora 13 Emi Corporation-Teraplast, ora 14 Leoni SIL-Dacii Liberi, ora 15 Puf de Păpădie-Rimini, ora 16 Olis-Real Protaxi, ora 17 Vikingii-Shadows Arcalia, ora 18 Raal-Comelf, ora 19 Energoplast-Muncelului FC, ora 20 Extratereştrii-Vig Pavaje.
Toate jocurile se dispută pe Baza Raoul de lângă Kaufland.






Ultimele comentarii