Etapa a 17 a din Liga a II a a Campionatului municipal de minifotbal Bistrița a pus punct turului acestei ediții. Cei de la Vidmar sunt primii, trupa lui Doru Silvăşan îmbinând perfect tinerețea cu ambiția, completate cu mult talent. Cu un parcurs aproape perfect, Vidmar se anunță o candidată certă la promovare, lupta fiind însă departe de a se fi încheiat.
D&D Garage sunt la o lungime distanță, echipa lui Moloca făcându-i acestuia un frumos cadou de ziua lui cu o victorie liniştitoare cu GMI Construct. Cu Rareş Târgoveț pe lista achizițiilor, Cătălin Moloca a marcat şi el un super gol, D&D Garage fiind şi ei în formă maximă în acest început de an.
Mario Automobile închid podiumul, dar sunt la doar un punct de ACS Inter Bistrița, echipa lui Gabriel Griga încercând să recupereze terenul, după ce mult timp au condus în clasament. Viticola Dumitra continuă să uimească, deşi sunt la prima experiență în liga a II a. „Profu’ ” Marius Ilovan a mai reuşit o execuție de generic, Burduhos a marcat şi el şi trupa lui Buzan trăieşte în continuare o poveste frumoasă.
La fel de frumos trăiesc Avramii, cu o nouă victorie cu multe goluri contra celor de la Autogenial Viişoara, dar şi Atlantis Tour, trupa lui Radu Dragotă mai reuşind o ploaie de goluri în poarta celor de la AMG Romania. Darius Costinea a fost mvp-ul partidei, dar şi ceilalți coechipieri au pus şi ei umărul la spectacolul reuşit de cei de la Atlantis Tour.
Real Protaxi II au trăit periculos finalul meciului cu Atlantis Tour, după ce Candale, Vărărean şi Sânmărtean puseseră pe tabelă un avantaj liniştitor pentru trupa lui Dumitru Moldovan.
Pink Boys G s-a apropiat la un singur gol, dar finalul i-a găsit prăbuşiți pe teren, Protaxi obținând toate cele 3 puncte. Sprunedici Warriors au început perfect anul, cu o victorie „italienească” fără gol primit şi „luptătorii” închid grupul echipelor cu peste 20 de puncte.
Rezultatele etapei cu numărul 17, clasamentul şi programul complet al etapei următoare: Sprunedici Warriors-AD United 2-0, GMI Construct-D&D Garage 1-6, Real Protaxi-Pink Boys G 6-4, Viticola Dumitra-Hobbits 2-1, Atlantis Tour-AMG Romania 8-1, La Squadra-Mario Automobile 0-6, Avramii-Autogenial Viişoara 7-4, Vidmar-Victoria Uriu 6-0.
Clasament: 1.Vidmar 45p, 2.D&D Garage 44p, 3.Mario Automobile 40p, 4.ACS Inter Bistrița 39p, 5.Viticola Dumitra 32p, 6.Avramii 32p, 7.Real Protaxi II 30p, 8.Pink Boys G 30p, 9.Atlantis Tour 29p, 10.Sprunedici Warriors 24p, 11.La Squadra 17p, 12.Victoria Uriu 17p, 13.GMI Construct 16p, 14.Autogenial Viisoara 15p, 15.Hobbits 14p, 16.AD United 11p, 17.AMG Romania 6p, 18.Juniors Galaxy 0p.
Etapa viitoare, duminica 20 ianuarie: ora 14 Sprunedici Warriors-AMG Romania, ora 15 Real Protaxi II-AD United, ora 16 Victoria Uriu-Atlantis Tour, ora 17 ACS Inter Bistrita-Mario Automobile, ora 18 Viticola Dumitra-D&D Garage, ora 19 Avramii-Hobbits, ora 20 Vidmar-Autogenial Viisoara, ora 21 La Squadra-Pink Boys G. Toate jocurile se dispută pe Baza Raoul de lângă Kaufland.
Ultimele comentarii