Derby-ul Ligii a II a dintre Hills și FC Stone Team punea față în față două dintre cele mai în formă echipe la ora actuală. Și ambele echipe au arătat că sunt pretendente la promovare, oferind un spectacol total din care din păcate nu au lipsit accidentările.
Paul Gaborean s-a accidentat primul, dar a continuat să joace și a făcut-o excelent, contribuind la victoria echipei sale.Și Nicu Nedelea a ieșit „șifonat”, dar cu zâmbetul pe buze, dublându-și reușita de etapa trecută cu un alt gol de senzație, lovitură liberă de la mijlocul terenului. Cristi Marina a părăsit terenul de joc pentru o bună bucată de vreme, dar „Solo” Haliță Solomon a trecut în defensivă și a jucat excelent. Hills au condus doar o dată, restul meciului fiind doar o goană după egalare, golul lui Marius Vlas închizând însă tabela cu trupa lui Mihai Danciu la un gol în spatele adversarilor.
Prodima e pe val, într-un meci care l-a scos la rampă pe Daniel Șoimușan, jucătorul lui Sănătatea Cluj fiind la cel mai bun meci din acest sezon. Netvolt au jucat cu gândul la arbitraj și nu le-a ieșit mai nimic, permițându-i din nou portarului Ciprian Bugnar să își treacă numele pe lista marcatorilor. Hobbits nu au mai repetat greșelile din etapele trecute și au câștigat lu Leoni BMW, după un meci în care au fost conduși de două ori pe tabelă.
Auto Speed s-a bazat pe șuturile bombă ale lui Robiță Hasnaș și pe execuțiile fine ale lui Horazio Vărărean sau Ioan Zsdinyak, într-o victorie muncită cu trupa lui Vasile Pinticari. Imperialii au avut șansa lor, dar și-au bătut joc de o lovitură de la 7 m, când scorul era 3-3.
Pink Boys G și-au spălat rușinea din etapa trecută și au realizat scorul etapei în fața celor de la La Squadra. Fără Emiliano Silvestri aceștia au luat opt goluri, Darius Bindea amețindu-l pe portarul „italienilor”. Cristi Coste l-a secondat perfect, Dan Gogu și-a condus magistral apărarea și inimoasa galerie a plecat fericită de la Baza Raoul, Pink Boys G fiind de departe cea mai susținută echipă.
Și Sprunedici Warriors și-au bucurat suporterii, după o victorie importantă contra celor de la Old Boys, arătând că schimbarea de antrenor a fost benefică. Cu Liviu Căbuz pe bancă și cu Cipry Păcurar reprofilat pe post de apărător, „luptătorii” au marcat de două ori prin Ștefan Antoniu, suficient cât să ajungă la cifra 10 în dreptul punctelor.
Tot 10 puncte au acum și Avramii, care au legat două victorii după meciul cu AMG Romania, echipă ce parcă și-a pierdut busola. Escavaly Trans a risipit din nou un avantaj de 3 goluri, dar a fost inspirată pe finalul jocului și a obținut toate cele 3 puncte în disputa cu AD United, rămânând în zona promovării. Shadows Arcalia II și-a intrat în mână și câștigă pe bandă rulantă, ultima victimă fiind Atlantis Tour, care nu a reușit nici măcar golul de onoare.
Rezultatele etapei cu numărul 11, clasamentul și programul etapei viitoare: Sprunedici Warriors-Old Boys 2-0, Prodima-Netvolt 5-2, Pink Boys G-La Squadra 8-1, Imperialii-Auto Speed 3-7, Hills-FC Stone Team 4-5, Atlantis Tour-Shadows Arcalia 0-4, AD United-Escavaly Trans 4-5, Hobbits-Leoni BMW 5-3, AMG Romania-Avramii 1-3.
Clasament: 1. Prodima 31p, 2. Auto Speed 27p, 3. Hobbits 24p, 4. Hills 23p, 5. Escavaly Trans 19p, 6. Atlantis Tour 18p, 7. Fc Stone Team 17p, 8. Old Boys 16p, 9. Netvolt 16p, 10. Pink Boys G 15p, 11. Shadows Arcalia 13p, 12. La Squadra 12p, 13. Leoni BMW 12p, 14. AMG Romania 11p, 15. Sprunedici Warriors 10p, 16. Avramii 10p, 17. AD United 7p, 18. Imperialii 5p.
Etapa viitoare, 12 noiembrie: Auto Speed-Hobbits, Avramii-Atlantis Tour, Shadows Arcalia II-Imperialii, Escavaly Trans-AMG Romania, FC Stone Team-AD United, La Squadra-Hills, Leoni BMW-Sprunedici Warriors, Netvolt-Pink Boys G, Old Boys-Prodima.
Toate jocurile se dispută pe Baza Raoul de lângă Kaufland.
Ultimele comentarii