Sintetic: Extratereștrii, primii la golaveraj! Meci suspendat la Vikingii-Comelf!

Cea de-a patra etapă a Ligii I din Campionatul Municipal de minifotbal a continuat să arate forma excelentă prin care trec unele echipe, dar și forma proastă a celor aflate în subsolul clasamentului.

O etapă care a început cu o mică surpriză, Muncelului FC fiind în continuare una dintre echipele neînvinse. Echipa lui Ovidiu Ivan a câștigat împotriva celor de la Rimini, la capătul unui joc în care a stat excelent în teren, s-a apărat exact, având în Gabriel Curcă un portar în zi mare, și a lovit pe contraatac, fructificând 2 din ocaziile avute.

Emi Corporation a trecut de Leoni Sil, într-un meci care a adus față în față două echipe cu evoluții fluctuante. Și Vig Pavaje a reușit să adune puncte după jocul cu Teraplast, „beclenarii” făcându-i astfel un frumos cadou lui Călin Cherecheș, care și-a sărbătorit ziua de naștere.

Vikingii și Comelf au oferit un meci spectaculos, dar care s-a terminat prost pentru echipa fraților Someșan. Răzvan Vâjea și Silviu Seserman și-au dus echipa în avantaj de două ori, dar finalul a fost de coșmar. Primul a fost eliminat la 2-3, apoi Nicu Someșan a făcut un fault stupid văzând al doilea galben. Nervii au cedat definitiv și, cu două minute înainte de final a fost eliminat și Marius Someșan, meciul fiind oprit definitiv.

Extratereștrii au făcut spectacol în meciul cu „lanterna roșie” Olis. Au marcat de 6 ori în prima repriză și și-au permis să joace relaxat în cea de-a doua, într-o partidă în care John Runcan a reușit 5 goluri. Shadows Arcalia a oferit supriza etapei, după o evoluție excelentă contra celor de la Real Protaxi.

Cu Horea Bîgiu în formă maximă, cu un Claudiu Zăgrean care a „arat” efectiv partea dreaptă, dar mai ales cu un portar, Marian Rebrean în stare să scoată orice minge, Shadows Arcalia a câștigat la una dintre ultimele faze ale meciului, primii doi jucători combinând perfect la un contraatac rapid.

Puf de Păpădie n-au uitat de victoriile contra celor de la Dacii Liberi din sezonul trecut al ligii a doua și au câștigat și sâmbătă, trupa lui Florin Rus având în continuare un parcurs excelent. Cristi Pop a reușit golul serii și a lăsat echipa lui Soțan și Popovici cu cifra 0 în dreptul punctelor. Raal și Energoplast au închis seara cu un meci spectaculos, tranșat de echipa lui Mateescu și Fodor până la pauză.

A fost 3-0, după ce Paul Chiorean a reușit o dublă perfectă pentru Raal. Energoplast a marcat după pauză, dar zarurile erau aruncate și Raal rămâne în continuare cu punctaj maxim.

Rezultatele etapei a patra, clasamentul și programul complet al etapei viitoare: Rimini-Muncelului FC 0-2, Leoni SIL-Emi Corporation 1-4, Vig Pavaje-Teraplast 3-0, Vikingii-Comelf 2-3(meci întrerupt în min. 37), Olis-Extratereștrii 0-9, Shadows Arcalia-Real Protaxi 3-2, Dacii Liberi-Puf de Păpădie 1-3, Energoplast-Raal 1-3.

Clasament: 1. Extratereștrii 12p, 2. Raal 12p, 3. Muncelului FC 10p, 4. Puf de Păpădie 10p, 5. Comelf 9p, 6. Shadows Arcalia 6p, 7. Real Protaxi 6p, 8. Emi Corporation 6p, 9. Vig Pavaje 6p, 10. Energoplast 4p, 11. Teraplast 4p, 12. Rimini 3p, 13. Leoni SIL 3p, 14. Vikingii 0p, 15. Dacii Liberi 0p, 16. Olis 0p.

Etapa viitoare, sâmbătă 6 octombrie: ora 13 Puf de Păpădie-Olis, ora 14 Muncelului FC-Leoni SIL, ora 15 Emi Corporation-Dacii Liberi, ora 16 Energoplast-Shadows Arcalia, ora 17 Real Protaxi-Vikingii, ora 18 Teraplast-Comelf, ora 19 Vig Pavaje-Raal, ora 20 Extratereștrii-Rimini.

Toate jocurile se dispută pe Baza Raoul de lângă Kaufland.

 | 703 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *