Tribunele Bazei Raoul au fost din nou neîncăpătoare la sfârșitul săptămânii. Era și normal, pentru că prima etapă a Ligii I a Campionatului municipal de minifotbal a adus din nou spectacol pentru cei prezenți.
Show-ul a început cu meciul dintre Shadows Arcalia, echipa lui Claudiu Zăgrean fiind una dintre revelațiile ediției trecute, și Teraplast, trupa lui Paul Czervenski salvându-se de la retrogradare după un baraj care a însemnat o întărire serioasă a lotului. Shadows Arcalia a avut avantaj pe tabela după prima repriză, dar Stănel Stoica&Compania au revenit spectaculos după pauză, chiar dacă au avut în față un portar, Rebrean Marian, în zi mare.
Muncelului FC a avut un debut de sezon în forță, dar au avut în Olis un adversar ușor vulnerabil după plecările masive de efectiv. Ovidiu Ivan a marcat pentru echipa lui și a contribuit la victorie, chiar dacă a ratat și un 7m. Vig Pavaje a revenit de la 0-2 și s-a impus în fața Vikingilor, dar mulți dintre aceștia erau încă în concedii. „Beclenarii” au arătat un joc solid, venirile lui Petrean și Bugnar fiind atu-uri pentru un sezon reușit.
Comelf a forțat cât a trebuit pentru a trece de nou-promovata Dacii Liberi. Darius Bîrlean a reușit o dublă pentru echipa lui Cosmin Câmpian și Cosmin Logigan, în timp ce câștigătoarea Ligii a II a s-a întrecut în ratări, arătând că mai are de lucru la sistemul de 5+1. Eternul derby dintre Puf de Păpădie și Real Protaxi și-a consumat un nou episod, de data aceasta pe prima scenă.
Câștig de cauză a avut Florin Rus, care prin transferurile făcute și-a tras echipă cu față de prima ligă. “Mandea” Dănilă Iosif a adus bucurie în tabăra “păpădiilor”, de partea cealaltă “Biff” Răzvan Hazbei sau Andrei Fodor fiind ghinioniști la finalizare, primul lovind și bara.
Extratereștrii, fără mulți titulari, au punctat la capitolul eficacitate, dar au rămas puțin deficitari în apărare, Leoni Sil reușind să marcheze de 3 ori. Ovidiu Stoianof, fostul jucător al Universității Craiova a debutat în tricoul vicecampionilor și completează lunga listă a foștilor jucători de primă ligă care evoluează în Campionatul municipal de minifotbal.
Energoplast a reușit o victorie fără să primească gol și se anunță din nou printre protagonistele întrecerii, Emi Corporation acuzând absența unor titulari și starea de oboseală a celor prezenți, Minu Jderiu sau Leonte Grigore jucând pentru Leșu în dimineața jocului. Raal a avut 3-0 la pauză cu Rimini și cei prezenți la teren se așteptau la un scor fluviu. Nu a fost deloc așa, Goia reușind să închege o echipă care aduce aminte de ceea ce juca Rimini acum două sezoane. Marius „Sică” Mare a reușit golul zilei pe Baza Raoul, voleul lui închizând tabela și dând speranțe celor de la Rimini pentru un sezon reușit.
Rezultatele primei etape și programul complet al etapei viitoare: Shadows Arcalia-Teraplast 1-2, Muncelului FC-Olis 6-2, Vig Pavaje-Vikingii 4-3, Puf de Păpădie-Protaxi 1-0, Comelf-Dacii Liberi 3-0, Extratereștrii-Leoni SIL 7-3, Emi Corporation-Energoplast 0-4, Raal-Rimini 3-1.
Etapa a 2 a, sâmbătă 16 septembrie: ora 13 Real Protaxi-Vig Pavaje, ora 14 Vikingii-Emi Corporation, ora 15 Olis-Shadows Arcalia, ora 16 Teraplast-Muncelului FC, ora 17 Leoni Sil-Raal, ora 18 Rimini-Comelf, ora 19 Dacii Liberi-Extratereștrii, ora 20 Energoplast-Puf de Păpădie.
Toate jocurile se dispută pe Baza Raoul de lângă Kaufland.
Ultimele comentarii