Și-a luat revanșa

Ion Mocanu și-a luat revanșa în fața lui Ioan Palko, după ce în tur bistrițenii au acuzat vehement arbitrajul

HCM-CSM Bistrița a luat cu asalt echipa din Satu Mare și până la jumătatea primei reprize bistritenii s-au distanțat pe tabelă la 4 goluri. Portarul Lungu a fost în formă și la acest meci, dar pe faza de atac tot Zenoviu și Babic au făcut legea. Practic, CSM Satu Mare, antrenată de Ioan Palko, nu a contat în acest meci decât în primele 3 minute, când a condus de două ori pe tabelă. Ion Mocanu declara că vrea revanșă, după ce la Satu Mare a fost furt de arbitri, iar dorința lui a fost respectată de jucătorii care, pe alocuri, au mai făcut și spectacol. Rezervele l-au mulțumit din nou pe antrenorul Bistriței, care așteaptă cu încredere meciul cu ”U” Transilvania Cluj, pentru a obține prima victorie în fața liderului la zi. Fetițele lui Mocanu și Lungu (portarul bistrițean) au fost prezente și ele în tribună și se pare că au purtat noroc echipei HCM-CSM Bistrița. În rest, la echipa noastră atmosfera este una de vacanță, un lucru normal în condițiile în care nu mai există nici o… presiune.


Mi-am dorit foarte mult să câștigăm acest meci și mă bucur că am făcut-o într-un mod profesionist. Majoritatea jucătorilor au demonstrat astăzi că au valoare de HCM-CSM, contrar a ceea ce spun alții despre ei. Ne gândim deja la meciul cu echipa din Cluj, în fața căreia vrem să obținem prima victorie.
Ion Mocanu

(caseta meciului, rezultate și clasament în ziarul ”Sportul bistrițean” din 15 APR 08)

 | 389 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On